Cum a devenit Timișoara pol al artei contemporane în Europa de Est: „În momente de instabilitate, spațiile artistice devin adesea adăposturi pentru gândirea liberă”

Unul dintre cele mai clare repere ale acestei transformări este Bienala Art Encounters, ajunsă la o ediție cu miză internațională. Cea de-a 6-a ediție a Bienalei este curatoriată de Ana Janevski și Tevž Logar și propune un dialog între trecut și prezent, între istorie și arta contemporană. 

Am stat de vorbă cu Laura Boldovici despre schimbările vizibile la nivel de oraș, cât și despre evenimentele importante ale verii, dar și cu Ana și artistul Mihai Toth pentru a înțelege mai bine rolul artei contemporane ca instrument de reflecție, dar și ca un catalizator al dialogului.

Timișoara de azi: artă contemporană, festivaluri vii și dialog multicultural

Laura Boldovici, manager la Visit Timisoara, vorbește despre cum orașul a trecut în 2023 printr-un moment de vârf, unul care a lăsat urme vizibile și, mai ales, invizibile. 

„Ce s-a văzut: infrastructură reactivată, zeci de spații neconvenționale puse în circuit, un calendar dens de evenimente, public numeros și divers. Ce s-a simțit: un nou tip de încredere că orașul poate susține un program cultural ambițios și că are cu cine”, zice ea. 

Recomandări

Dorin Tudora, directorul CONPET, plătit cu 14.000 de euro lunar. Și-a prelungit mandatul printr-un șiretlic legal: „Nici n-am reușit să procesez informația”

În 2025, continuă, orașul nu mai funcționează pe logica unui „vârf”, ci pe ideea de continuitate. Așa cum precizează, s-au consolidat inițiativele valoroase, iar unele instituții și organizații au câștigat vizibilitate și capacitate. „Tot mai mulți actori culturali gândesc în termeni de colaborare, iar publicul are așteptări mai clare și mai exigente. Ca destinație, Timișoara începe să fie asociată nu doar cu trecutul ei istoric sau cu evenimentele emblematice, ci și cu efervescența actuală: artă contemporană, muzică live în spații publice, festivaluri cu personalitate, dialog multicultural”, adaugă Laura.

Apropo de public, directoarea Visit Timișoara spune cum orașul a avut întotdeauna un procent mai ridicat de turiști străini decât majoritatea destinațiilor urbane din România, datorită poziției sale geografice, a legăturilor istorice și a profilului multicultural. După 2023, această prezență internațională a devenit și mai vizibilă. 

„O vedem cu ochiul liber, pe stradă, în cafenele, la evenimente – orașul s-a deschis și mai mult către Europa și către lume. Dacă înainte multiculturalitatea era o etichetă legată mai ales de trecutul Timișoarei, acum începe să capete un sens nou și viu, zi de zi. Limbile pe care le auzim vorbite în jur sunt tot mai multe, tot mai diverse, iar asta dă orașului un aer de destinație europeană autentică, cu o vibrație aparte”, explică ea. 

Recomandări

Rețeaua „Salvador”. Grupul de firme fantomă care a obținut contracte pe bandă rulantă cu o unitate militară din Constanța în plin război la graniță

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Turiști „potriviți”, interesați de cultură

În ceea ce-i privește pe localnici, în iunie a realizat un sondaj dedicat lor, pentru a înțelege mai bine cum este perceput turismul la nivel local, la doi ani după titlul de Capitală Europeană a Culturii. 

Rezultatele, precizează Boldovici, au fost încurajatoare: majoritatea celor care au răspuns spun că titlul a fost un motiv de mândrie pentru oraș și că turismul este benefic, atâta timp cât este bine gestionat. 

„Mulți dintre ei au remarcat schimbări vizibile – de la infrastructură și spații culturale noi, la atmosfera generală din oraș, mai dinamică și mai deschisă. De asemenea, un procent semnificativ a spus că și-ar dori mai mulți turiști, dar mai ales turiști «potriviți» – adică oameni interesați de cultură, de istorie, de spiritul locului. E clar că pentru timișoreni, nu e vorba doar de numere, ci și de calitatea experienței turistice și de modul în care aceasta se integrează firesc în viața orașului”, spune Boldovici.

Recomandări

Suma fabuloasă scoasă din fondul de rezervă în 2024 pentru a plăti salariile crescute ale magistraților

Managerul constată că a crescut apetitul publicului pentru artă, pentru diversitate, pentru întâlniri în jurul ideilor: „Într-un fel, Capitala Culturală a resetat așteptările – atât ale celor care produc cultură, cât și ale celor care o consumă. Iar asta e, cu siguranță, o moștenire de durată”. 

Boldovici precizează cum, alături de echipa ei, lucrează în prezent la prima strategie profesionistă de dezvoltare turistică a orașului, tocmai pentru a păstra Timișoara pe harta culturală a Europei. 

Proiectul nu se limitează doar la partea de marketing, ci ia în vedere infrastructura, cât și colaborările reale cu actorii culturali locali, dar și modul în care vizitatorii experimentează orașul, de la prima impresie până la plecare. 

„Suntem în dialog constant cu instituțiile de cultură și cu scena independentă, pentru că doar împreună putem construi o destinație care are sens și pe termen lung. Pregătim și câteva concepte muzeale noi – unele dedicate copiilor, altele legate de istoria și specificul Timișoarei – care vor completa peisajul cultural al orașului. Ne dorim ca tot ce facem să contribuie la o Timișoară autentică, vie, deschisă – o destinație în care merită să revii, nu doar să ajungi”, declară Laura Boldovici.

Dezbateri cu publicul prezent la bienală

Ediția cu numărul 6 a Bienalei a transformat spații neconvenționale în galerii de artă contemporană și a conectat orașul la scena internațională. Curatoriată de Ana Janevski și Tevž Logar, expoziția este prezentă între 30 mai și 13 iulie în trei locuri inedite – Comenduirea Garnizoanei, un simbol al trecutului militar al orașului, transformat acum într-un spațiu al dialogului artistic; FABER, o fostă fabrică de săpunuri, reimaginată ca un loc pentru creație și colaborare și Fundația Art Encounters, un punct de întâlnire pentru idei și perspective noi, cu o moștenire industrială și educațională.

În cadrul Bienalei, Mihai Toth, asistent curator și artist la rândul său, a organizat „Cool Art Debates”, o serie de dezbateri cu publicul prezent. „Fiind un spațiu deschis, dominat de analiză și reflecție, publicul are ocazia să aducă pe masa de discuții subtilitățile propriei înțelegeri și neînțelegeri în raport cu experiența lor în domeniul artei contemporane. Este un exercițiu pe care îl consider necesar în traseul apropierii de fenomenul artei contemporane, un început care poate fi dezvoltat mai departe”, explică el. 

Am vorbit cu Mihai despre cum mulți se simt intimidați de arta contemporană și a spus cum genul ăsta de atitudine pornește, de fapt, de la anumite tipare de gândire care s-au perpetuat de-a lungul timpului și cum multe stereotipuri au de-a face cu frica de a nu înțelege. 

„A înțelege o intervenție artistică reprezintă, de fapt, doar o mică parte din întregul ansamblu de aspecte pe care o experiență dinamică și profundă îl deține”, spune expertul.

„Cred în libertatea totală a artistului”

Bienala Art Encounters a avut un rol activ în acest proces de mediere a publicului cu arta contemporană, iar programul construit a avut la bază o lucrare din 2009 a artistului Luis Camnitzer, intitulată The Museum Is A School, reprezentând o instalație pe bază de text, prezentată pe exteriorul clădirii Muzeului Guggenheim din New York. 

Toth povestește cum instalația este formată din trei fraze: „The museum is a school. The artist learns to communicate. The public learns to make connections.” Practic, precizează, au abordat cea de-a 6-a ediție sub formă de școală, un loc al învățării reciproce: „Consider că un program de mediere bine structurat reprezintă o componentă crucială, prin intermediul căruia apropierea de fenomenul artei contemporane se realizează firesc și favorizează accesarea unei experiențe depline.” 

Din perspectiva lui, cei care au ajuns la Bienală au descoperit cel puțin un element care să-i entuziasmeze, iar asta se poate vedea în instalația organică „This Is Not An Installation”, o sintagmă inspirată de lucrarea celebră a lui Rene Magritte, unde fiecare vizitator a fost invitat să surprindă fotografic, cu propriul telefon, un element sau un detaliu dintr-o lucrare care l-a emoționat și l-a pus pe gânduri. 

În cele din urmă, fotografia cu acel motiv a fost printată pe loc în format polaroid printr-un dispozitiv special. „Am dezvoltat o hartă conceptuală a impresiilor și emoțiilor tuturor celor care au dorit să împărtășească o parte din experiența trăită în cadrul Bienalei. Așa am dezvoltat o arhivă organică, în continuă dezvoltare, care va da ștafeta următoarei bienale peste doi ani.”

Cât despre rolul artiștilor în a transmite un mesaj responsabil față de public, Mihai nu crede că un artist este obligat într-un mod anume să-și dezvolte practica, dar crede totuși într-un mod sincer de conexiune cu el însuși, o stare care poate sta la baza unor cercetări ample. 

„Cred în libertatea totală a artistului, dar așa cum un desen al lui Dan Perjovschi propune o reflecție asupra ideii de libertate aflată în strânsă legătură cu responsabilitatea, sunt de părere că este importantă conștientizarea unei imagini de ansamblu a lumii în care trăim, mai ales în cazul unui discurs artistic. […] Cred în armonia pe care un statement curatorial împreună cu mesajul artistic dintr-o lucrare o pot instaura într-un context de prezentare relevant”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Mesaje actuale în spații istorice neconvenționale

Ana Janevski, curatoare în cadrul Departamentului de Media Art & Performance la MoMA New York, a povestit pentru Libertatea despre cum a gândit Bienala din 2025, dar și despre cum a evoluat arta din Europa de Est, cât și rolul acesteia în contextul geopolitic tensionat din regiune.

Libertatea: Tema din acest an, „Bounding Histories. Whispering Tales”, este destul de poetică. Cum ați descrie-o pe scurt cuiva care nu este familiarizat cu limbajul artei contemporane?
Ana Janevski: Tema din acest an se inspiră din istoriile unice și stratificate ale celor trei locații ale expoziției noastre: Comenduirea Garnizoanei, FABER și Fundația Art Encounters. Aceste locuri păstrează povești despre frământări politice, muncă și îngrijire – unele vizibile, multe ascunse – care rezonează în timp. Am abordat ideea de ecou – atât ca repetiție, cât și ca transformare – ca un instrument curatorial pentru a explora modul în care trecutul reverberează în prezent. Este vorba despre modul în care istoriile sunt conectate, cum persistă sau se schimbă în liniște, dar și despre cum fiecare vizitator le poate simți sau interpreta diferit.

– Cum ați ajuns să acceptați invitația de a fi curatorul acestei ediții a Bienalei? Ce v-a atras la contextul artistic și urban al Timișoarei și ce provocări v-ați asumat în acest proces?
– Tevz (n.r. – Tevž Logar, curator independent, editor și autor din Slovenia) a fost inițial invitat să fie curatorul acestei ediții, fiind în contact cu scena artistică românească de mult timp. El mi-a adresat invitația, deoarece ne cunoaștem de multă vreme și mi s-a părut o oportunitate excelentă de a lucra împreună. 

Contextul artistic și urban al Timișoarei este extrem de bogat și inspirațional și a fost un punct de plecare esențial. În timp ce rolul orașului în Revoluția de la 1989 continuă să arunce o umbră istorică, am fost mai interesați de ceea ce ne spun aceste locuri astăzi, cât și de provocarea de a le găsi un loc în cadrul unei expoziții internaționale de artă. Schimbul cu artiștii și lucrătorii locali a jucat un rol crucial în acest proces, la fel și propria noastră experiență comună de a veni din Europa de Est.

„Istoria nu trebuie să fie văzută ca o povară – poate fi un avantaj”

– Ați inclus artiști care abordează teme importante: memoria, violența istorică, politica. Credeți că artiștii din Europa de Est se raportează la trecutul lor în mod diferit față de artiștii din Occident? Și cum ar trebui publicul să interpreteze această diferență?
– Artiștii reacționează la contextul lor, iar fiecare context este, desigur, diferit. Mulți artiști din Europa de Est, în special din generația tânără, sunt din ce în ce mai mobili la nivel internațional și pot răspunde lumii noastre globale cu o anumită specificitate, modelată de moștenirea post-socialistă. 

Deși există diferențe istorice și structurale între Est și Vest – cum ar fi istorii politice, condiții economice și cadre instituționale divergente – aceste diferențe nu sunt întotdeauna clar definite în expresia artistică. Aș evita să reduc conversația la o diviziune binară, mai ales că expoziția include mulți artiști internaționali, dintre care majoritatea trăiesc în străinătate, departe de țara lor natală. Publicul este încurajat să perceapă atât diferențele, cât și preocupările comune ale artiștilor, dar și să recunoască faptul că, deși sunt influențați de contexte distincte, ei se confruntă adesea cu lupte și întrebări similare.

– Vorbim adesea despre „recuperare” sau „recontextualizare” în arta est-europeană. Dar există și riscul ca arta din această regiune să fie legată perpetuu de trecutul său politic. Cum vedeți calea de urmat către un prezent artistic mai autonom, dar totuși relevant? Este necesară o astfel de cale?
– Cred că arta și artiștii est-europeni au o prezență și o relevanță semnificative, în special pe scena internațională. În ultimul deceniu, noțiunea de „Europa de Est” s-a schimbat treptat și a devenit din ce în ce mai asimilată în ideea mai largă de Europa. Deși moștenirea socialistă variază de la o țară la alta, există în continuare o tendință generală spre revizionism și interpretări predominant negative ale trecutului. 

Dar istoria nu trebuie să fie văzută ca o povară – poate fi un avantaj. În loc să încercăm să o ștergem sau să ne îndepărtăm de ea în căutarea unui ideal occidental romanțat, ar trebui să-i recunoaștem valoarea. La urma urmei, Occidentul reprezintă adesea istorii de colonialism, exploatare și inegalitate. Însă în această regiune lipsesc frecvent instituțiile puternice și structurile durabile care să sprijine artiștii, precum și producția și distribuția lucrărilor lor.

– Pentru cineva care participă pentru prima dată la o bienală – cineva care poate nu cunoaște numele artiștilor – de ce merită să se plimbe prin expoziție? Ce ar trebui să caute sau să simtă?
– Cred că merită să parcurgi bienala pentru a descoperi spațiile acesteia într-o lumină nouă. Ele sunt mai mult decât simple locuri de desfășurare – sunt purtătoare ale memoriei. Fiecare loc păstrează urme ale unor istorii stratificate care nu rămân statice, ci continuă să se schimbe și să se desfășoare în prezent. 

Cândva spații de comandă, de muncă și de învățare, ele sunt acum martore ale tulburărilor politice, ale transformărilor sociale și ale ritmurilor evolutive ale vieții urbane. La Garnizoană, arhitectura nu numai că încadrează operele de artă, dar dezvăluie și structura sa originală, în timp ce creează un dialog între trecut și prezent. Multe dintre lucrările expuse aici vorbesc despre geografii și experiențe îndepărtate și oferă povești care rezonează mai presus de împrejurimile lor imediate.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Artiștii ar trebui să aibă libertatea de a crea”

– Arta este subiectivă, iar arta contemporană poate fi adesea greu de înțeles pentru publicul larg. Cu toate acestea, artiștii transmit adesea mesaje puternice – fie sociale, politice sau emoționale. În opinia dumneavoastră, există o responsabilitate a artistului de a ajuta la decodarea operei sale? Și este necesar acest tip de claritate pentru ca arta să ajungă în puncte- cheie ale societății?
– Nu cred că este corect să le cerem artiștilor să fie întotdeauna clari sau să își decodifice munca. Artiștii ar trebui să aibă libertatea de a crea și de a reflecta fără a fi limitați de așteptările de claritate. De fapt, ambiguitatea sau caracterul deschis poate transmite uneori un mesaj mult mai puternic. 

Este rolul instituțiilor și al bienalelor să ia în considerare modul în care abordează educația și medierea – modul în care implică publicul și ajută la crearea unor conexiuni semnificative cu operele de artă. Acest lucru este esențial, iar eu cred că Art Encounters face o treabă foarte bună în această privință.

– Trăim într-un context geopolitic tensionat în Europa de Est. În opinia dumneavoastră, care este rolul artei contemporane în acest context – martor, critic, refugiu sau motor al schimbării? Poate arta să influențeze cu adevărat o societate sau un oraș?
– În contextul geopolitic tensionat al Europei de Est de astăzi, arta contemporană joacă un rol complex și multidimensional – nu se limitează la a fi doar martor, critic, refugiu sau motor al schimbării, ci adesea ocupă toate aceste poziții simultan. Arta contemporană poate documenta realități trăite și traume nespuse care pot fi cenzurate sau distorsionate în discursul public. Artiștii sunt adesea martori ai tensiunilor politice, ai fragmentării sociale sau ai revizionismului istoric – în special, în regiunile în care memoria și identitatea sunt subiecte de conflict. 

În același timp, arta poate oferi un fel de refugiu – nu în sensul evadării, ci ca un spațiu în care complexitatea, ambiguitatea și imaginația sunt permise. În momente de instabilitate, spațiile artistice devin adesea adăposturi pentru gândirea liberă, procesarea emoțiilor sau vindecarea colectivă. Deși arta singură nu poate răsturna regimuri sau pune capăt războaielor, ea poate, în timp, contribui la formarea conștiinței publice. Poate schimba percepțiile, poate crea noi solidarități și poate sprijini angajamentul civic. În special, în orașe precum Timișoara, care poartă deja moșteniri istorice puternice, arta poate activa spații uitate și genera noi forme de dialog între trecut și viitor, centru și periferie, local și global.

– Dacă ar trebui să alegeți un singur mesaj de bază – o idee-cheie pe care ați dori ca publicul să o ducă acasă după ce a vizitat bienala – care ar fi acesta?
– Cred că frumusețea expoziției constă în absența unui singur mesaj central. În schimb, ea îmbrățișează atât istorii comune, cât și unice, despre muncă, îngrijire, deplasare, lupte, experiențe și poetică. Aș fi foarte fericită dacă publicul s-ar simți inspirat sau atins de oricare dintre ele.

– Dacă un tânăr artist din România, cineva care simte că are ceva de spus, dar nu știe cum, ar veni la dvs., ce sfat i-ați da?
– Crede întotdeauna în intuiția ta. Nu fi comod, ci continuă să mergi în propria ta direcție.

Vara lui 2025 în Timișoara

„Inițiativele continuă să se întâmple într-un mod constant și mă bucur să văd din ce în ce mai mulți studenți implicați pe scenă. Bineînțeles, bugetul pe cultură nu se compară cu anul 2023, dar s-au deschis niște uși acum doi ani care au rămas deschise și care conferă o dinamică aparte în toată sinergia orașului”, spune Mihai Toth. 

Vara lui 2025 este una efervescentă, confirmă Laura Boldovici, un sezon în care orașul prinde viață prin cultură, muzică și oameni. Pe lângă Bienală, Flight Festival (20–22 iunie), care a adus muzică pentru publicul larg într-un cadru de poveste, la Muzeul Satului Bănățean, luna iulie a început în forță cu două evenimente spectaculoase: Festivalul Inimilor (3–7 iulie), cel mai mare festival de folclor din Europa, cu dansuri tradiționale și costume din peste 30 de țări, și JAZZx Festival (4–6 iulie), care a umplut centrul orașului de ritmuri și improvizație, cu artiști multipremiați. 

Managerul Visit Timișoara continuă prin a spune că urmează Ceau, Cinema! (16–20 iulie), cu proiecții de film european și întâlniri cu cineaști în cele mai diverse spații – de la curți interioare la cinematografe și locații alternative, dar și Codru Festival (29–31 august), eventul care va încheia sezonul cu muzică, instalații de artă, ecologie și activități pentru copii – în mijlocul pădurii, într-un cadru relaxat și prietenos.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro