Budapesta, magnetul turistic al Ungariei: 6 milioane de turiști străini

Potrivit datelor oficiale ungare, Budapesta a primit anul trecut 6 milioane de turiști internaționali, adică aproape 70% din totalul vizitatorilor străini care au ajuns în Ungaria (8,7 milioane). 

Capitala Ungariei este una dintre cele mai populare destinații de city-break din Europa Centrală.

Prin comparație, întreaga Românie a fost vizitată de 2,4 milioane de turiști străini, de aproape trei ori mai puțini decât Budapesta singură.

Lacul Balaton atrage turiști prin diversitate: recreere, wellness și turism balnear

Lacul Balaton este cel mai mare lac din Europa Centrală, având aproximativ 600 km². 

Prețurile pentru vacanțele de vară pe malul lacului Balaton cresc, dar cererea rămâne ridicată.

Deși Ungaria nu are ieșire la mare, Balaton este văzut ca „marea internă a țării”, oferind atât posibilități de recreere, cât și de tratament.

„Marea” Ungariei, Lacul Balaton, atrage mai mulți turiști decât litoralul românesc
Imagine din Szantod,, de pe malul lacului Balaton. Foto: Profimedia
Dorin Tudora, directorul CONPET, plătit cu 14.000 de euro lunar. Și-a prelungit mandatul printr-un șiretlic legal: „Nici n-am reușit să procesez informația”
Recomandări
Dorin Tudora, directorul CONPET, plătit cu 14.000 de euro lunar. Și-a prelungit mandatul printr-un șiretlic legal: „Nici n-am reușit să procesez informația”

În jurul lacului se află stațiuni populare precum:

  • Siófok
  • Balatonfüred
  • Hévíz
  • Zalakaros
  • Hajdúszoboszló

Acestea au o puternică componentă balneară, ceea ce atrage turiști în toate sezoanele, nu doar vara.

Litoralul românesc a atras doar 1,75 milioane de turiști

Potrivit INS, județul Constanța a avut în 2025 – 1,75 milioane de turiști, inclusiv români și străini.

Cifra este semnificativ mai mică decât numărul vizitatorilor de la Balaton, care a atras cu peste un milion mai mult.

IndicatorUngaria (2024)România (2024)
Turiști străini8,7 milioane2,4 milioane
Turiști în total (străini + locali)18 milioane14 milioane
Turiști în Budapesta6 milioane
Turiști în București334.000
Turiști pe litoralul românesc (Constanța)1,75 milioane (2025)
Turiști la Lacul Balatonpeste 3 milioane

România are mai multe tipuri de turism, dar Ungaria atrage mai mulți străini

România are o diversitate geografică și turistică mai mare: munți, mare, Delta Dunării, stațiuni balneare, orașe istorice.

„Păcat că pe partea de turism nu facem și noi ceva la nivel de stat. Turismul ar fi putut aduce mulți bani. O campanie nu s-a făcut să transmitem că suntem în Schengenul terestru, ca să atragem și noi străini la rândul nostru, cum bulgarii fac.”, a subliniat anterior conslutantul Traian Bădulescu.

LIVETEXT Liderii PNL, mesaj unanim la Congres: Nu mai putem să mințim oamenii. E nevoie de reforme reale / Nicușor Dan: Românii nu ne vor mai ierta
Recomandări
LIVETEXT Liderii PNL, mesaj unanim la Congres: Nu mai putem să mințim oamenii. E nevoie de reforme reale / Nicușor Dan: Românii nu ne vor mai ierta
„Marea” Ungariei, Lacul Balaton, atrage mai mulți turiști decât litoralul românesc
Orașul Keszthely, lacul Balaton, Ungaria -Foto: Ioana Ion/Libertatea

Totuși, Ungaria, cu o suprafață pe jumătatea României, reușește să atragă mai mulți turiști străini, datorită:

  • promovării mai bune la nivel internațional,
  • infrastructurii turistice mai dezvoltate,
  • accentului pe turismul urban și balnear.

România are un potențial uriaș, dar rămâne în urmă din cauza lipsei de promovare externă, a infrastructurii deficitare și a managementului necoordonat la nivel regional.

În schimb, Ungaria capitalizează foarte bine pe două produse turistice majore: Budapesta și Balaton, dezvoltate și promovate strategic, ceea ce face diferența în atragerea turiștilor internaționali.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.