„Resuscitarea” păsării moa

Acum, o companie de biotehnologie din Texas susține că are un plan pentru a o readuce la viață. Startup-ul Colossal Biosciences, specializat în inginerie genetică, a inclus moa gigant din Insula de Sud – o pasăre impunătoare, cu gât lung și înălțime de până la 3 metri – pe lista sa de specii pe care dorește să le „resusciteze” prin modificarea genetică a rudelor sale apropiate încă în viață.

Compania a atras atenția și controverse în aprilie, când a anunțat nașterea a trei pui de „lup cinegetic”, despre care afirmă că au fost creați folosind ADN antic, clonare și tehnologie de editare genetică aplicată lupului cenușiu.

Colossal numește acest proces „de-extincție”. Proiecte similare sunt în derulare pentru readucerea la viață a mamutului lânos, dodo-ului și tilacinului (tigrul tasmanian).

Analiza AND de la nouă specii diferite de moa

Pentru proiectul moa, Colossal a anunțat o colaborare cu Centrul de Cercetare Ngāi Tahu din cadrul Universității Canterbury, Noua Zeelandă. Instituția sprijină tribul Ngāi Tahu, cel mai important trib maori din sudul țării.

În prima etapă, cercetarea va implica recuperarea și analizarea ADN-ului de la nouă specii diferite de moa pentru a înțelege structura genetică unică a moa-ului gigant (Dinornis robustus) și diferențele față de rudele sale, atât vii cât și dispărute.

Dorin Tudora, directorul CONPET, plătit cu 14.000 de euro lunar. Și-a prelungit mandatul printr-un șiretlic legal: „Nici n-am reușit să procesez informația”
Recomandări
Dorin Tudora, directorul CONPET, plătit cu 14.000 de euro lunar. Și-a prelungit mandatul printr-un șiretlic legal: „Nici n-am reușit să procesez informația”

„Această călătorie de readucere a moa-ului emblematic va dezvălui și împărtăși o multitudine de cunoștințe”, a declarat Ben Lamm, CEO și cofondator al Colossal.

Compania susține că studiul genomului moa-ului va aduce informații importante pentru conservarea biodiversității și înțelegerea impactului schimbărilor climatice și al activității umane asupra speciilor.

Fondată în 2021 de Ben Lamm și geneticianul George Church de la Harvard, Colossal a atras investiții de peste 435 de milioane de dolari. Printre susținători se numără și regizorul Peter Jackson, originar din Noua Zeelandă, care deține una dintre cele mai mari colecții private de oase de moa.

Vânatul excesiv a dus la dispariția păsării gigantice

Scott MacDougall-Shackleton, cercetător în biologia păsărilor la Universitatea Western din Ontario, a remarcat că dispariția păsării moa a fost provocată în principal de vânătoare excesivă și distrugerea habitatului de către coloniștii polinezieni.

El consideră proiectul „interesant intelectual”, dar susține că nu ar trebui să fie o prioritate, având în vedere numărul mare de specii insulare amenințate care au nevoie de resurse pentru conservare.

Colossal a promis și inițiative de restaurare ecologică în Noua Zeelandă, vizând refacerea habitatelor moa-ului și sprijinirea faunei native.

LIVETEXT Liderii PNL, mesaj unanim la Congres: Nu mai putem să mințim oamenii. E nevoie de reforme reale / Nicușor Dan: Românii nu ne vor mai ierta
Recomandări
LIVETEXT Liderii PNL, mesaj unanim la Congres: Nu mai putem să mințim oamenii. E nevoie de reforme reale / Nicușor Dan: Românii nu ne vor mai ierta

Totuși, mulți oameni de știință sunt sceptici, susținând că deși tehnologia de inginerie genetică avansează, readucerea completă a unei specii dispărute este improbabilă – rezultatul ar fi, cel mai probabil, un hibrid genetic.

Există și temerea că aceste proiecte pot slăbi sentimentul de urgență privind protejarea speciilor aflate în pericol în prezent.

Biotehnologia dezvoltată de Colossal ar putea ajuta la salvarea speciilor pe cale de dispariție

Ben Lamm a declarat recent că biotehnologia dezvoltată de Colossal ar putea ajuta nu doar la resuscitarea speciilor dispărute, ci și la salvarea celor pe cale de dispariție.

De exemplu, compania a reușit să cloneze două cuiburi de lupi roșii – cea mai amenințată specie de lupi – folosind o metodă de clonare mai puțin invazivă, derivată din cercetările asupra lupului cinegetic.

Scott Edwards, profesor de biologie evoluționară la Harvard, s-a declarat entuziasmat de proiect, deși recunoaște că readucerea la viață a moa-ului este mai dificilă decât în cazul mamiferelor, deoarece dezvoltarea păsărilor are loc în ouă.

El consideră că, deși există îngrijorări etice și ecologice, un succes în acest domeniu ar putea atrage atenția asupra biodiversității pierdute.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.