Potrivit Poliţiei Prahova, un bărbat în vârstă de 69 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu o altă maşină condusă de o femeie de 57 de ani.

În urma impactului, al doilea autoturism a fost proiectat într-un al treilea, condus de un tânăr de 22 de ani, care era staționat pe DJ 101D, la intersecţia cu DN 1A.

În total, au fost implicate cinci persoane, două dintre ele rămânând încarcerate. Una dintre victime a fost găsită în stare de inconștiență și, după ce a fost extrasă în stop cardio-respirator, a fost declarată decedată.

Doi dintre şoferii implicaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cel de-al treilea nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite.

Traficul rutier a fost blocat DN1 A, pe sensul de mers Bărcănești – Corlătești.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.