Din fericire, greierii nu ştiu să citească şi ocolesc bibliotecile. Nu vor afla niciodată despre nedreptatea pe care le-au făcut-o La Fointaine şi Topârceanu. Greierii nu sunt deloc leneşi, iar cu furnicile se ştiu doar din vedere. Dacă ar trebui să contrapunem furnicile greierilor – natura are oroare de vidul unor astfel de comparaţii – furnicile sunt imaginea vieţii active, pe când greierii sunt imaginea vieţii contemplative.
Greierele poate să fie figura alegorică a artistului (au intuit ceva cei doi poeţi). Nimeni nu are pretenţia să fie harnic, ci talentat.
În China, de paisprezece secole până în zilele noastre, greierii au devenit… insecte de companie. Întâi la curţile imperiale, închişi în sofisticate „colivii” de aur, apoi prin curţile oamenilor. Cinismul unora a inventat lupte între greieri, după modelul luptelor între cocoşi. Gurmeţii au născocit o delicatesă: greieri la tigaie.
De ce mă aplec în iarbă să îi privesc? Sunt un fel de scarabei săraci. Şi ei aduc noroc, în vreme ce scarabeii aduc un noroc opulent şi greu de gestionat – promisiunea nemuririi.
Balerinul pe un fir de iarbă din imagine este opera lui Qi Baishi (1864-1957), cronicarul plastic al greierilor. Îi picta pe mătase. Lucrările lui sunt dovada că Ţara Greierilor Muţi, pe care aventurierii o mai caută încă pentru bogățiile ei fabuloase, există. Dar numai în lucrările lui Baishi, care au o cotă de piaţă ameţitoare.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_b426fbdada127b98e765bafc8e08fb50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://static4-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/2025/07/89484.jpg)
POVESTE DE DRAGOSTE. La Shanghai există o piaţă de greieri. Am aflat din fotografiile lui Laurence Kubski. Artista elvețiană desenează cu lumină tot ce ne scapă nouă, obişnuiţi cu zgomotul marilor oraşe, încorsetaţi în sticlă şi beton. Această imagine conţine o poveste de dragoste. O fată în colivia iubirii ei şi un greiere liber să cânte se privesc în ochi, până când devin o singură lacrimă.
:contrast(8):quality(75)/http://static4-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/2025/07/laurencekubskicricketsmatca019-682x1024-1.jpg)
TIKTALK. TERMOMETRUL DIN IARBĂ. Nu doar poeţii, pictorii şi filozofii s-au preocupat de greieri. Un respectabil şi imaginativ fizician american, Amos Emerson Dolbear (1837-1910), a descoperit – în urmă cu 128 de ani, într-o noapte de vară, ascultând ţârâitul greierilor – o formulă cunoscută până astăzi ca Legea Dolbear. Pare aproape magic („profa” din videoclip explică entuziast): calculăm timp de 15 secunde numărul de ţârâituri pe care le emite un greiere, adunăm cu 37 şi obţinem temperatura ambiantă în grade Fahrenheit. Ca să nu ne speriem de cifra enormă care rezultă, convertim gradele Fahrenheit în Celsius.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_77a83f27abfee22f39500b52f7ca422a.jpg)
@jiminysforpets Do you know that you can tell the temperature by counting a cricketings chirps?!! #stem #stemeducation #sustainability ♬ original sound - Jiminys
TOTUL TRECE… Cântecul greierilor nu e altceva decât un cântec de împerechere. Dar un cântec de împerechere poate fi cântecul însuşi. Ce-şi spun? Mi-ar plăcea să cred că îşi spun poveşti. Cea mai frumoasă, pe care vântul o poartă pe aripi de vreme ce se regăseşte, cu alte veşminte, în toate culturile lumii, e povestea prinţesei care îşi alege prinţul.
Şi îi cere un cuvânt fermecat, unul care să o bucure în tristeţe şi să o întristeze atunci când fericirea e greu de purtat. S-au perindat prin faţa ei o mulţime de pretendenţi, încercând să o convingă că nu există un astfel de cuvânt. Există, prinţesă, nu unul, ci două cuvinte, i-a dezvăluit, în cele din urmă, un şeic care venea tocmai din Împărăţia Greierilor Muţi.
Există două cuvinte, care se cheamă şi se unesc, anume făcute, prinţesă, ca nimic vreodată să te tulbure: „Totul trece”… Parov Stelar este un compozitor austriac a cărui muzică armonizează genuri şi subgenuri muzicale, creând cǎrǎri într-o pădure de sunete. La marginea acestei păduri am găsit „Cântec pentru greieri”, piesa de pe dublul album „The Princess”.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_2f79c4d71a93152e28a17a5478205c77.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_74217054929cb7d38890706bd8ad48e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_87ce3ca52cccf64aa3ec89588db5f71d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_3ed4c96462145498d9e78f59f7a06ac3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_6346e59fb5ff5a5c6a6abde0d7dbf7cc.webp)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_740b84f5dde6771e41ab91b08543ea35.webp)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/276_caf55fb0c3e1a98c9feb21f14aa075c9.png)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_2ea038b36f5e89ced04af88eb123ec1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/253_024efbbee199c288cdcb35881a8e4a50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/43_6d9d871c0b7a9b1a18aec60e9a9c9e42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/281_ba03813f996024622be4681dbefc3d6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/153_f1628aca9b57eb5fa82092d95859234b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/233_b1faf878ae9c3770908cc04ce6df06b1.jpg)
:quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/278_ae8004251dd5e6490158050eb2e09a4e.png)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/197_58fe9c46cf481dc2282d3222a112d60d.webp)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_eb00b121031a24912c98722f20aef578.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_696c51b847bc3131d18c399bcd4b7b56.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_0a9b2aed9a76d37ce865b458783b411e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_2b58f88a529ba9ebedf93eaece2a76c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_e5c385f4f62c388d2129b64f92efdc2d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_3a6fab5c9935225ac4000c72f336d785.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/254_f5ff570e6ef46fb034c19892c51f11b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_27b27bbfa78114a063c307edd435f2c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.