Cuprins:
6ix9ine și Osamason nu mai vin la Beach, please! 2025
Este vorba despre 6ix9ine și Osamason, care au fost nevoiți să își anuleze prezența din motive independente de organizatori.
„Din păcate, 6ix9ine și Osamason nu vor mai putea participa la Beach, Please! 2025, din cauza unor motive care nu țin de noi. Osamason a anulat întregul tur european, iar 6ix9ine nu poate părăsi Statele Unite ale Americii”, au transmis organizatorii într-un comunicat publicat în urmă cu doar câteva minute pe rețelele sociale.
Deși vestea a produs dezamăgire în rândul fanilor celor doi artiști, organizatorii festivalului din Costinești au reacționat prompt și au promis că noi artiști urmează să fie anunțați chiar în cursul acestei zile pentru a compensa absențele.
Primul nume deja confirmat este Bobby Shmurda, celebrul rapper american cunoscut pentru hitul viral „Hot N****”. Apariția sa la Beach, Please! promite să aducă o doză serioasă de energie și vibe autentic pe scena festivalului.
Publicul așteaptă cu nerăbdare și restul numelor care vor fi anunțate în orele următoare. Organizatorii au asigurat că show-ul va rămâne la cel mai înalt nivel și că experiența Beach, Please! 2025 va fi una memorabilă, în ciuda acestor schimbări de ultim moment.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_b426fbdada127b98e765bafc8e08fb50.jpg)
Ce trebuie să știi despre Beach, please! 2025
Festivalul aduce în acest an superlative greu de egalat: cea mai mare scenă montată vreodată în Europa, cel mai puternic sistem de sonorizare de pe continent, investiții de peste 19 milioane de euro și un impact economic estimat la peste 70 de milioane de euro pentru regiunea Costinești – sudul litoralului românesc.
Lineup-ul include nume de referință din muzica globală – 21 Savage, Young Thug, Lil Baby și alții – dar păstrează ADN-ul românesc al festivalului. „Beach, Please! nu se extinde în alte orașe sau țări. Rămânem aici, în Costinești. Pentru că vrem ca tinerii din România să aibă parte de o experiență la cel mai înalt nivel, acasă”, spun organizatorii.
Mai mult decât un festival, Beach, Please! este o infrastructură culturală cu viziune pe termen lung: 6 hectare de pavele, 500 de copaci plantați, 10 km de rețele tehnice, 45 de hidranți – mai mulți decât în întreaga localitate Costinești – și o echipă de peste 4.500 de oameni care lucrează la organizare.
Totodată, siguranța și sustenabilitatea rămân priorități. Cu 800 de agenți de pază, două spitale mobile, 100 de camere video supravegheate și zone gratuite de telefonie fixă în interiorul festivalului, Beach, Please! devine un spațiu sigur, conectat și empatic. „Suntem o generație mai responsabilă decât pare. Festivalul nu este despre exces, ci despre apartenență, exprimare, siguranță și echilibru”, a spus Selly, co-fondator Beach, Please!, în cadrul conferinței de presă.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_77a83f27abfee22f39500b52f7ca422a.jpg)
Ediția 2025 este dovada că România poate fi gazda unui fenomen cultural global, fără compromisuri. Cu artiști premiați internațional și o comunitate locală care susține inovația, Beach, Please! este mai mult decât un festival – este o declarație de încredere în viitorul acestei generații.
Program pe zile Beach, Please! Festival 2025
Miercuri, 9 iulie
- DJ Cash (Young Thug’s DJ)
- DJ Nano (6IX9INE’s DJ)
- Jay Sremm (Swae Lee’s DJ)
- Adelinmm
- Adi
- Adrian Saguna B2B Tom Enzy
- Albert NBN
- Andrei
- Arias
- Azteca
- Candino D
- Cercel & Lucawts
- DZWS
- Hriscu
- Johny Romano
- N’Amour
- Noua Unspe
- Rares
- Rava
- Ryaa
- Sarba & Ray
- Shift
- Tussin
- Surprise anniversary performance
Joi, 10 iulie
- Young Thug
- Yeat
- Swae Lee
- Lancey Foux
- Lazer Dim 700
- TWXN
- Killa Fonic
- Adi
- Andia
- Andrew Barabancea
- Arkanian
- Babasha
- Blind Date
- Calinacho
- Cezar Guna
- Cojo
- Deny B2B U Gin
- DJ Ionita
- Du Mad
- DZWS
- Eva Timush
- Ghosty Punk
- Gridan
- HVNDS
- IDK
- Mentol
- MGK666
- MGL Rava
- Ryaa
- Sebbastian
- Serotone
- Spania ’99
- Tony One
- Tussin
- Yny Sebi
Vineri, 11 iulie
- 21 Savage
- Destroy Lonely
- Lil Tjay
- Rick Ross
- Cash Cobain
- Alduts Sherdley
- Alina Eremia
- Amuly
- Andrew Dum
- Andrew Maze
- Azteca
- Berechet
- Blanco
- Brokn
- Dizo
- DJ Andi
- DJ Vndrei B2B Dulka
- Erika Isac
- Exposure
- Gheboasa
- Hrisq
- Kara Belea B2B DJ Andi
- La Familia
- Leno
- Manuel Riva
- MGL
- Oscar
- Paraziții
- Prny & Lu-K Beats
- Puya
- Rafoo
- Rava
- Ruxit
- Sarba & Ray
- Supernova
- Surprise anniversary performance
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_2f79c4d71a93152e28a17a5478205c77.jpg)
Sâmbătă, 12 iulie
- Asap Rocky
- Lil Baby
- Lil Tecca
- Nav
- Nle Choppa
- Lil Pump
- Albert NBN
- Albwho
- Alex Velea B2B Antonia
- Aour
- Bad & Boujee
- Badd G
- Candyboii
- Celia
- Cosmin Richea
- Cristi Stanciu
- Eugenia Nicolae
- Ian
- Ifrim
- Marko Glass & Bvcovia
- Milian
- Nicole Cherry
- Noua Unspe
- OG Eastbull
- Oscar
- Pado & Belu
- Petre Stefan
- Sapte
- Simiz
- Slazar
- Solomon
- Stefan Costea & George Pitariu
Duminică, 13 iulie
- Ken Carson
- Ferg
- Denzel Curry
- Key Glock
- Nettspend
- Inna
- Alex Velea x Smiley x Connect-R
- Andre Rizo
- Antonia
- Aris & Edi
- Aztexa
- Bitza
- Bruja
- Deliric
- DJ Nasa
- Doc
- El Nino
- Gojira
- Guess Who
- Ian
- Jay Ko
- Kaisser
- Kamelia
- Marko Glass & Bvcovia
- Petre Stefan
- Rares
- Reman
- Robi
- Tania Nova
- Tomi Marfa
- Vlad Dobrescu
- Vlad Flueraru
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_74217054929cb7d38890706bd8ad48e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_87ce3ca52cccf64aa3ec89588db5f71d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_3ed4c96462145498d9e78f59f7a06ac3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_9e21c62b1f15458caeb7af9b021f522e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_7b03f7b6d53f43f3d0a7070d0ac41dc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/276_caf55fb0c3e1a98c9feb21f14aa075c9.png)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_f331b8b3ee378a4c9382bac0c9a85f9e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/253_493739a6a669e15f8d5982b242d874b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/43_6d9d871c0b7a9b1a18aec60e9a9c9e42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/281_ba03813f996024622be4681dbefc3d6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/153_f1628aca9b57eb5fa82092d95859234b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/233_b1faf878ae9c3770908cc04ce6df06b1.jpg)
:quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/278_ae8004251dd5e6490158050eb2e09a4e.png)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/197_7f93cc73976fe5fdd541d9b6b72b919a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_eb00b121031a24912c98722f20aef578.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_696c51b847bc3131d18c399bcd4b7b56.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_0a9b2aed9a76d37ce865b458783b411e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_2b58f88a529ba9ebedf93eaece2a76c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_e5c385f4f62c388d2129b64f92efdc2d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_3a6fab5c9935225ac4000c72f336d785.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/254_f5ff570e6ef46fb034c19892c51f11b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_5a66d8b99f2ac6c84e337012b9c22b37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.