De ce se calugăresc oamenii – reguli și restricțiii la mănăstiri

Ce este un călugăr

Termenul de călugăr provine atât din greacă monachos, cât și din latinescul monachus care înseamnă ”singur, singuratic”. Călugărul este un bărbat care este membru al unui ordin religios și trăiește într-o mănăstire. El își trăiește de obicei viața în rugăciune și contemplare. Conceptul este străvechi și poate fi întâlnit în multe religii și în filozofie, în numeroase culturi.

Cuvântul grecesc pentru „călugăr” poate fi aplicat bărbaților sau femeilor. În engleză, însă, ”monk” se aplică în principal bărbaților, în timp ce nun este folosit de obicei pentru femeile monahale. În limba română, termenul de căluțăriță este corect, însă adesea folosim maică.

Călugării sunt, așadar, persoane care aleg să urmeze o viață de renunțare la bunurile materiale și la plăcerile lumești, dedicându-se în întregime vieții spirituale, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. În funcție de religia sau tradiția în care se află, viața monahală poate lua forme diferite, dar toate au în comun disciplina, ascultarea și devotamentul față de un ideal spiritual superior.

În tradiția creștină, mai ales în ortodoxie și catolicism, călugării trăiesc în mănăstiri, în comunități unde urmează reguli stricte de conviețuire și rugăciune.

Recomandări

Dorin Tudora, directorul CONPET, plătit cu 14.000 de euro lunar. Și-a prelungit mandatul printr-un șiretlic legal: „Nici n-am reușit să procesez informația”

În Biserica Ortodoxă, viața monahală este reglementată de regula Sfântului Vasile cel Mare, iar în catolicism, de regulile stabilite de fondatori ai diverselor ordine religioase, precum Benedict de Nursia (pentru benedictini) sau Francisc de Assisi (pentru franciscani), arată wikipedia.org.

Călugării ortodocși depun trei voturi: sărăcia, fecioria și ascultarea. Aceasta înseamnă că renunță la orice avere personală, trăiesc în castitate și se supun întru totul superiorului lor spiritual.

În afara creștinismului, există forme similare de viață monahală. În budism, de exemplu, călugării trăiesc în mănăstiri sau temple și urmează reguli foarte stricte de comportament și disciplină, menite să-i ajute în drumul spre iluminare. Și în hinduism sau jainism există practicanți retrași din lume, care își dedică viața meditației și renunțării.

De ce se călugăresc oamenii

Oamenii se călugăresc dintr-o multitudine de motive și este o decizie foarte personală, deoarece implică o viață trăită după anumite reguli destul de stricte. Însă în centrul acestei decizii stă, de regulă, o chemare profundă spre viața spirituală și dorința de a trăi mai aproape de Dumnezeu. Mulți dintre cei care intră în monahism spun că au simțit o chemare lăuntrică, greu de explicat în cuvinte, dar foarte puternică.

Recomandări

Rețeaua „Salvador”. Grupul de firme fantomă care a obținut contracte pe bandă rulantă cu o unitate militară din Constanța în plin război la graniță

Unii aleg viața monahală pentru a se dedica complet lui Dumnezeu, fără distrageri. În acest cadru, rugăciunea, tăcerea, postul și ascultarea sunt mijloace prin care încearcă să atingă sfințenia sau mântuirea sufletului.

Unii oameni intră în monahism după ce au trecut prin suferințe mari, pierderi, boli, dezamăgiri, depresii sau căderi morale. Mănăstirea devine un spațiu de vindecare interioară, de regăsire a sinelui și a sensului vieții.

În special în ortodoxie, monahismul este văzut ca o cale superioară de trăire a Evangheliei, un mod de a urma mai îndeaproape modelul lui Hristos și al apostolilor, care au dus o viață de sărăcie, castitate și ascultare.

Cum se călugăresc oamenii – etape

Procesul prin care cineva devine călugăr sau călugăriță este unul lent și bine gândit, deoarece această alegere este considerată un angajament pe viață față de Dumnezeu. Înainte de a depune voturile monahale, persoana trece printr-o perioadă de pregătire numită noviciat.

După noviciat, viața monahală are trei etape, fiecare marcată de o anumită îmbrăcăminte specifică. În Biserica Ortodoxă, toți călugării și călugărițele poartă același tip de haină, cu mici diferențe regionale. Pe măsură ce avansează în viața duhovnicească, primesc noi piese din acest veșmânt. Cei care ajung la cea mai înaltă treaptă poartă un set complet numit „schima mare” sau „veșmântul mare”.

Recomandări

Suma fabuloasă scoasă din fondul de rezervă în 2024 pentru a plăti salariile crescute ale magistraților

Oricine este liber să aleagă mănăstirea în care dorește să intre. Însă, odată ce este primit de stareț sau stareță și primește haina monahală, nu mai poate pleca din mănăstire fără binecuvântarea unui conducător bisericesc.

Slujba prin care cineva trece la un nou rang monahal este condusă de stareț, care trebuie să fie preot. Dacă starețul nu este hirotonit sau mănăstirea este de maici, slujba este ținută de un preot-călugăr (ieromonah). În mod normal, doar un călugăr care a ajuns la un anumit nivel poate face această tundere. Totuși, un episcop are dreptul să tundă în orice treaptă.

Călugării ortodocși sunt numiți „părinte”, chiar dacă nu sunt preoți. Între ei, însă, se adresează adesea cu „frate”. Cei care abia încep viața monahală (novicii) sunt mereu numiți „frate”. În tradiția greacă, călugării vârstnici sunt numiți „gheronda” (bătrân), ca semn de respect pentru înțelepciunea și experiența lor. În tradiția slavă, un titlu asemănător este „stareț”, folosit pentru călugării considerați duhovnici înțelepți.

Maicile care au fost unse în ranguri mai înalte sunt numite „maică”, iar cele aflate la început, cum sunt novicele sau rasoforele, sunt numite „soră”. Viața duhovnicească a maicilor este la fel de strictă și profundă ca a călugărilor. Comunitățile de maici se numesc tot mănăstiri, deși în alte limbi acest termen diferă în funcție de gen.

Călugării care sunt și preoți se numesc „ieromonahi”, iar cei care sunt diaconi se numesc „ierodiaconi”. Dacă un schimonah este și preot, el este numit „ieroschimonah”. Totuși, cei mai mulți călugări nu sunt hirotoniți. De obicei, doar câțiva membri ai unei mănăstiri sunt aleși pentru slujirea liturgică, în funcție de nevoile comunității.

Conform regulilor Bisericii Ortodoxe, doar călugării pot deveni episcopi. Astfel, viața monahală este și o cale spre slujirea la cele mai înalte nivele ale ierarhiei bisericești, arată orthodoxwiki.org.

Jurămintele sau voturile monahale- sărăcia, fecioria şi ascultarea

Atunci când cineva devine monah, are loc depunerea celor trei voturi monahale: sărăcia, fecioria şi ascultarea, care se constituie în jurăminte ce se fac în faţa Sfântului Altar. Întrebările celui ce săvârșește Rânduiala și slujba marelui și îngerescului chip și răspunsurile viitoarei monahii sau ale viitorului monah sunt și pentru cei care asistă la acest eveniment un prilej de adâncă meditație.

Potrivit doxologia.ro, întrebările se regăsesc în Molitfelnic și sunt:

• De ce ai venit, soră (sau frate) căzând la Sfântul Altar şi la această sfântă însoţire?
  Dorind viaţa pustnicească, cinstite părinte.

• Doreşti să te învredniceşti de îngerescul chip şi să fii rânduit în ceata monahilor?
  Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.

Ieromonahul (cel care săvârșește sfânta slujbă) îi spune: Cu adevărat bun şi fericit lucru ai ales, numai de îl vei şi îndeplini. Pentru că lucrurile cele bune cu osteneală se câştigă şi cu durere se împlinesc.

• De bunăvoie şi din cugetul tău te apropii către Domnul?
  Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.

• Nu de vreo nevoie, ori silă?
  Nu, cinstite părinte.

• Vei petrece în mănăstire şi în pustnicie până la cea din urmă a ta suflare?
  Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.

• Te vei păzi pe tine însuţi în feciorie, în întreaga înţelepciune şi în cucernicie?
  Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.

• Vei păzi până la moarte ascultarea către mai‑marele tău şi către fraţii cei întru Hristos?
  Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.

• Vei răbda toate supărările şi strâmtorările vieţii celei monahiceşti, pentru Împărăţia Cerurilor?
  Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.

Apoi zice ieromonahul învăţătura aceasta:

Vezi, fiică (sau fiule), ce fel de făgăduinţe dai Stăpânului Hristos. Pentru că sfinţii îngeri sunt de faţă în chip nevăzut, scriind mărturisirea ta aceasta, care-ţi va fi cerută la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.

Reguli și restricțiii la mănăstiri

La mănăstiri, regulile și restricțiile sunt menite să susțină viața duhovnicească, ordinea comunității și apropierea de Dumnezeu. Ele variază de la o mănăstire la alta, dar în general, se respectă aceleași principii de bază.

Ascultarea

În mănăstirile ortodoxe, ascultarea este una dintre cele mai importante reguli. Fiecare călugăr sau maică trebuie să urmeze îndrumarea duhovnicească a starețului (sau a stareței), care este conducătorul spiritual al obștii. Prin ascultare, monahii renunță la voința proprie pentru a învăța smerenia și supunerea față de voia lui Dumnezeu, exprimată prin superiorul lor.

Rugăciunea

Rugăciunea și participarea la slujbe reprezintă centrul vieții monahale. În majoritatea mănăstirilor, ziua începe foarte devreme, cu slujbe precum Utrenia și Sfânta Liturghie. Pe parcursul zilei urmează alte slujbe, iar în unele mănăstiri se practică și rugăciunea neîncetată. Absența nemotivată de la rugăciuni este considerată abatere.

Viața în comunitate și munca

Viața în mănăstire se desfășoară în obște, adică în comunitate. Călugării sau maicile locuiesc, lucrează și se roagă împreună. Fiecare are sarcini precise, fie că este agricultură, bucătărie, îngrijirea bisericii, tipărirea de cărți, pictură de icoane, primirea pelerinilor etc. Munca este considerată o formă de rugăciune și o cale de smerenie.

Sărăcia, castitatea și renunțarea la posesiuni

Prin votul sărăciei, călugării renunță la orice avere personală. Nu dețin bunuri, bani sau proprietăți și depind de mănăstire pentru toate cele necesare. Prin votul castității, se angajează la o viață fără căsătorie, trăită în curăție trupească și sufletească. Aceste renunțări sunt făcute în mod liber, din dorința de a se dedica complet lui Dumnezeu.

Reguli privind îmbrăcămintea și comportamentul

Monahii poartă o îmbrăcăminte specifică, simplă și sobră, numită rasă. În mănăstire se interzic bijuteriile, hainele stridente sau comportamentele lumești. Se pune accent pe modestie, smerenie și bună-cuviință. În unele mănăstiri, vizitatorii trebuie să respecte reguli stricte de îmbrăcăminte și conduită.

Postul

Postul este o practică regulată în viața monahală. În afară de posturile mari de peste an, călugării postesc și în fiecare miercuri și vineri. Alimentația este în general cu un regim alimentar foarte simplu, bazat pe rânduielile Bisericii Ortodoxe.

Descoperă și Reguli de purtare când mergi la mănăstire

Sursă foto – 123rf.com