După ce au trecut de proba la Limba și Literatura română de la BAC 2025, considerată de mulți una dintre cele mai dificile, elevii au mai scăpat de emoții.

În curtea Colegiului Național Ion Luca Caragiale, reporterii ziarului Libertatea au întâlnit, la primele ore ale dimineții, mai mulți copii care așteptau să intre în sălile de examen.

Ei se așteaptă ca proba de astăzi să fie „mult mai lejeră” decât cea de ieri.

Radu, care va susține proba la matematică spune că „s-a pregătit tot anul”.

„Am făcut meditații intensiv, pentru că îmi place foarte mult matematica. Am lucrat cu pasiune și plăcere. Am trecut prin mai toate exercițiile care pot pica la BAC și mă simt pregătit”, a spus băiatul, care speră la nota zece la matematică, jurnaliștilor Libertatea.

Cu toate acestea, nu a scăpat de emoții: „chiar și dacă știi poți să te încurci în calcule”.

„Cu siguranță nu va fi mai greu decât la română”, subliniază Radu.

Elevii ar prefera polinoame, matrice și ecuații.

„Ieri a fost etapa dificilă, azi, la fel de grea, dar cu mult mai puține emoții”, a precizat și Tudor, un alt elev al Colegiului Național Ion Luca Caragiale.

Laurențiu Smaranda, fost angajat al Universității din Sibiu, declarat „ofițer al Securității”. A condus operațiunea „Universaliștii”, în care a filat timp de 15 ani un inginer suspectat de spionaj
Recomandări
Laurențiu Smaranda, fost angajat al Universității din Sibiu, declarat „ofițer al Securității”. A condus operațiunea „Universaliștii”, în care a filat timp de 15 ani un inginer suspectat de spionaj
Elevii se pregătesc de proba la Matematică a examenului de BAC 2025: „Am făcut meditații intensiv”
Tudor speră la o notă mare – Foto: Laura Macavei/Libertatea

Și el a făcut meditații la matematică, „strict pentru BAC” și speră să ia „peste 9”.

În schimb, Sașa „speră la un 9,5 spre zece”, „la mate e mult mai bine”, fără să fi făcut pregătire, doar ce a lucrat cu profesorul de la clasă.

Elevii se pregătesc de proba la Matematică a examenului de BAC 2025: „Am făcut meditații intensiv”
„Nu am fost foarte stresat tot anul.”, spune Sașa – Foto: Laura Macavei/Libertatea

„Ai un pic de emoții, în fiecare zi, dar nu la fel de mult ca ieri, cred că o să fie mult mai ușor și mai lejer”, a spus Sașa.

Urmărește cel mai nou VIDEO
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.