Cuprins:
Cerșetoria, scăpată de sub control la Timișoara
Într-o ședință recentă a Consiliului Local Timișoara, consilierul local Silvia Chițac a semnalat că cerșetoria este scăpată de sub control în Timișoara.
Cu acea ocazie, viceprimarul Ruben Lațcău a declarat, așa cum Libertatea a relatat, că în Timișoara există cerșetori exploatați de grupuri infracționale organizate.
Poliția Locală a transmis pentru Libertatea că i-a sesizat pe polițiștii de la Crimă Organizată cu privire la această situație. DIICOT arată, într-un răspuns pentru Libertatea, că la nivelul DIICOT Timișoara sunt în lucru două dosare care vizează traficul de persoane prin obligarea victimelor la practicarea cerșetoriei, dar nu în România, ci în alte state.
Un dosar de trafic de persoane a fost trimis de DIICOT în judecată în octombrie 2024 și finalizat definitiv în 11 iunie. Trei bărbați au fost condamnați la 8, respectiv 5 ani de închisoare după ce au forțat un cetățean cu handicap să cerșească în folosul lor din 2011 până în 2023, atât în România, cât și în Franța.
Ancheta a fost declanșată după ce, întoarsă în România cu ajutorul Ambasadei României din Paris, victima a fost răpită din parcarea unui supermarket din Timișoara, în plină zi, pentru a fi dusă să cerșească la Cluj-Napoca.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_d3158ba481b421078a06cda6ffe234ba.webp)
Cazare în schimbul banilor cerșiți
Sentința studiată de Libertatea arată că victima din acest dosar are un handicap sever, din anul 2004 suferind de mai multe afecțiuni.
„Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarele: cardiopatie congenitală multiplă operată, canal persistent operat, valvuloplastie pulmonară, diafragm subaortic operat. De asemenea, bărbatul «are o hemipareză pe partea stângă, aceasta reprezentând o sechelă de A.V.C. embolic postoperator, fiind constatată o deficiență funcțională gravă, cu încadrare în gradul I handicap»”, se arată în documentele de la dosar, potrivit cărora certificatul de încadrare în grad de handicap este unul permanent.
Victima a declarat cu ocazia anchetei că în anul 2011 l-a cunoscut pe Dinu Petru Putuca, principalul inculpat din acest dosar, și pe soția acestuia, care i-au propus să cerșească pentru ei.
„În schimbul oferirii banilor obținuți în urma practicării cerșetoriei, din declarația persoanei vătămate reiese că inculpatul și soția sa i-au acordat persoanei vătămate un loc unde să locuiască (n.r. – în Timișoara)”, se arată în rechizitoriu. Din aceeași declarație a victimei a reieșit că „toți banii pe care persoana vătămată îi obținea din cerșit îi remitea ulterior inculpatului și soției acestuia”.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_972a9aa87c296f676074d2500a93af09.jpg)
„În timp, persoana vătămată a arătat că sumele solicitate de către inculpat au crescut, acesta procedând inclusiv la aplicarea unor violențe fizice persoanei vătămate atunci când nu era mulțumit de suma obținută de aceasta prin cerșit”, a mai arătat DIICOT în actul de acuzare.
Încasări zilnice: 150-250 de lei și bătăi cu lanțul
Procurorii susțin că, pe lângă banii obținuți din cerșit, victima avea și o indemnizație de handicap de 2.400 de lei care mergea tot la traficanți. „Inculpatul a confirmat că primea bani de la persoana vătămată, aproximativ 150-250 de lei zilnic, bani pe care acesta îi folosea pentru cheltuieli”, se mai arată în dosar.
Fratele bărbatului acuzat de trafic de persoane, martor în dosar, a declarat că Putuca și soția lui „se comportau urât cu victima”. Martorul a declarat că a văzut pe corpul victimei urme de violență, „despre care aceasta i-a spus că provin din violențele aplicate de către inculpat și soția sa”. Martorul a mai declarat că știa că Putuca lua banii obținuți de victimă din cerșit. „În zilele în care inculpatul considera că victima nu producea destui bani, îi aplica violențe fizice”, a declarat bărbatul.
Un alt martor din dosar (cumnat al lui Putuca) a declarat că a văzut cu ochii lui cum inculpatul „o bătea pe persoana vătămată în mod brutal, cu diferite obiecte contondente, inclusiv un lanț metalic, din cauză că victima nu producea destui bani pentru acesta din activitatea de cerșit”. Același martor a arătat că victima practica cerșetoria pentru Putuca de aproximativ 13 ani.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_16dfd9fd831da925359452c540ea6e6c.webp)
Transportat în Franța și obligat să cerșească
În 2023, Dinu Petru Putuca și soția lui s-au mutat în Franța. Bărbatul exploatat la Timișoara a fost obligat să se mute alături de ei și să cerșească pentru călăii lui. În urma „violențelor repetate” exercitate asupra sa, victima a cerut ajutorul Ambasadei României din Franța și a reușit să se repatrieze în România.
„Repatrierea a putut fi efectuată doar prin intermediul ambasadei, deoarece, potrivit declarației persoanei vătămate, documentele de identitate ale acesteia se aflau la inculpatul Putuca Petru Dinu, persoana vătămată declarând la autoritatea diplomatică că le-a pierdut”, se mai arată în sentința studiată de Libertatea.
Întoarsă în România, victima traficului de persoane a ajuns să locuiască pe stradă și să cerșească până când a fost luată în gazdă de un bărbat, martor în dosar.
„După revenirea în țară, persoana vătămată a arătat că pensia lunară de 2.400 de lei a început să o dea martorului, acesta din urmă transportând-o în diferite locuri pentru a practica cerșetoria, fără însă a-i solicita bani. Astfel, persoana vătămată remitea bani martorului de bunăvoie, existând o bună înțelegere cu martorul”, se mai arată în dosar.
:contrast(8):quality(75)/http://static4-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/2025/06/cersetor-rapit-timisoara-1024x576.jpeg)
Răpit din parcarea unui Lidl
Întors în România din Franța și stabilit cu familia la Cluj-Napoca, Dinu Petru Putuca nu s-a putut consola cu gândul pierderii banilor obținuți din cerșetorie și, însoțit de un cumnat și ginerele acestuia, a mers în Timișoara pentru a-l răpi pe bărbatul exploatat ani la rând.
Astfel, în 27 august 2024, Putuca și complicii săi l-au reperat pe bărbatul cu handicap în parcarea unui magazin Lidl de pe Calea Torontalului din Timișoara. Cei trei răpitori au oprit mașina lângă bărbat, l-au urcat cu forța în mașină și au demarat în trombă, totul fiind surprins de o cameră de supraveghere. Potrivit datelor din dosar, în momentul răpirii și introducerii cu forța în mașină, victima a suferit mai multe răni.
Condamnați definitiv la închisoare
La scurt timp de la răpire, Poliția i-a identificat pe traficanți, care au fost arestați preventiv. În octombrie 2024, dosarul a fost trimis în judecată de DIICOT. Prima fază a procesului s-a judecat la Tribunalul Timiș. Putuca, principalul inculpat din dosar, a primit 8 ani de închisoare, iar complicii lui, Covaci Costel și Covaci Zabar, au primit câte 5 ani de închisoare.
„Instanța reține că, începând cu anul 2011 până în anul 2023, victima a fost supusă constant unor abuzuri fizice grave săvârșite de către inculpatul Putuca Petru Dinu”, se arată în sentința de condamnare pronunțată de Tribunalul Timiș.
Judecătorul a subliniat că „agresiunile au fost aplicate persoanei vătămate din cauza faptului că nu producea destui bani pentru inculpat din activitatea de cerșit”.
„Victima cu grave probleme medicale a fost supusă unui tratament inuman pe o perioadă de aproximativ 12 ani, ceea ce denotă o lipsă totală de empatie și o dezumanizare a inculpatului față de alte persoane”, se mai arată în sentința Tribunalului Timiș, menținută, printr-o decizie definitivă, de Curtea de Apel Timișoara.
Bărbatul exploatat trebuie să primească 657.000 de lei
Judecătorii care i-au condamnat pe traficanți la închisoare l-au obligat pe principalul acuzat din dosar să îi achite victimei suma de 657.600 de lei, constatându-se, în urma unor calcule efectuate de instanță, că aceasta este suma obținută de Putuca de pe urma victimei obligate să cerșească.
„Instanța constată că inculpatul a obținut în perioada 2011-2023 minimum suma de 150 de lei (astfel cum a recunoscut și acesta), zilnic, pentru o perioadă de 4.384 de zile (anii 2012, 2016 și 2020 fiind ani bisecți, cu adăugarea unei zile din anul 2011). Astfel, suma minimă totală obținută de inculpat în urma activității infracționale desfășurate se ridică la 657.600 de lei”, se mai arată în sentința studiată de Libertatea, rămasă definitivă la Curtea de Apel Timișoara.
Libertatea a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș un punct de vedere cu privire la situația actuală a victimei traficului de persoane.
„La nivelul judeţului Timiş au fost identificate, în anul 2024, trei persoane cu handicap din Timişoara care au făcut obiectul unor dosare penale privind infracţiunea de trafic de persoane. Dosarele penale au fost constituite de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Serviciul Teritorial Timişoara şi de către Inspectoratul General al Poliţiei Române – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara.
Cele trei persoane erau încadrate în diferite grade de handicap, în toate cele 3 cazuri, valabilitatea certificatului fiind permanentă. Două dintre cele trei persoane sunt încadrate în gradul grav cu asistent personal, iar una dintre persoane – grad accentuat. Potrivit prevederilor art. 42, alin. (4) din Legea nr. 448/2006, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare. În cazul de faţă, persoana respectivă a optat pentru primirea unei indemnizaţii lunare, care i-a fost virată în cont lunar. Plata indemnizaţiei lunare se asigură de primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav.
În evidența instituției noastre, persoanele respective nu figurează ca având persoană desemnată reprezentant legal (tutore, curator), nu există niciun document depus la dosar care să facă dovada reprezentativității și nici nu au depus cereri pentru acordarea drepturilor și facilităților prevăzute de lege.
Precizăm că cele trei persoane încadrate în grad de handicap nu fac parte dintre persoanele instituţionalizate din cadrul DGASPC Timiş şi cazurile nu au fost referite de către organele de anchetă către DGASPC Timiş pentru a li se acorda alte tipuri de servicii”, se arată în răspunsul transmis către redacția Libertatea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_10ed1c11480a779dacea122144d47474.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_87ce3ca52cccf64aa3ec89588db5f71d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_f1e455d78efa52ac8f557cb944ff4adf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_cbfe060e75bb4206f8adbd55a694414c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_740b84f5dde6771e41ab91b08543ea35.webp)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/276_204d435e9d32dc353fd2d66c22a2719c.png)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_dab16f0569d06a6ed1b05218f1b1f486.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/253_78c16011ba18b2b7e13f1baff4f4d2a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/43_c899e8c4e1a32901ca47c183ed76b84c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/281_ba03813f996024622be4681dbefc3d6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/153_f1628aca9b57eb5fa82092d95859234b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/233_b1faf878ae9c3770908cc04ce6df06b1.jpg)
:quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/278_ae8004251dd5e6490158050eb2e09a4e.png)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/197_72ad5d4146ab5bd583a123db6d19aeef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_02c7ad073de6f64a99267e9d602cb386.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_1b75bdc85206d19b529fef2fa9e4ad56.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_0a9b2aed9a76d37ce865b458783b411e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_2b58f88a529ba9ebedf93eaece2a76c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_a7912cc0d661c7efac5cb7fcd0f5c381.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_9b51a97b075868c3dabb31e54f9f1977.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/254_f5ff570e6ef46fb034c19892c51f11b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_98cea2895cc9b521b17ca6bc3c2fe14b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
PentruPace 18.06.2025, 18:23
Rahat de justizie in Romania !!!! Intr o tara normala astia luau cel putin 20 de ani de puscarie !!!! De aceea in Romania acesti *** infractori fac crime repetate !!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
CiprianBirtea_84 18.06.2025, 13:04
În Timișoara nu există cerșetori, drept dovadă că vroiau să trimită victima la Cluj să cerșească. Fritz a hotărât ca persoanele prinse că cerșesc să fie luate de polițiști și duse în instituțiile statului.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.