Cum poate România să devină interesantă strategic și financiar pentru Japonia. Kei Hakata, fost diplomat: „Constanța are o valoare imensă. Poate deveni o placă turnantă în comerțul eurasiatic”

Dobrogea, nod de conectivitate eurasiatic

„Japonia are o experiență vastă în cooperarea internațională, inclusiv în proiectarea și construirea infrastructurii. Dacă ne uităm la hartă, România se află într-o poziție geopolitică importantă. De exemplu, regiunea Dobrogea este de așteptat să devină un important nod de conectivitate eurasiatică. Având în vedere situația dificilă cu care se confruntă Ucraina, România ar trebui să servească drept coridor alternativ. De aici provine valoarea imensă a Constanței. Însă, în general, România nu este luată în considerare din perspectivă strategică de către alte state. Consider că România ar trebui să informeze mai bine Japonia cu privire la importanța sa strategică și la potențialul comercial al relațiilor comerciale cu România”, explică profesorul Kei Hakata, într-un interviu pentru Libertatea. El a făcut o prezentare despre rolul Japoniei în regiunea indo-pacifică în cadrul Departamentului de Studii Asiatice de la Universitatea Româno-Americană.

Kei Hakata este profesor titular la Universitatea Seikei din Tokyo, Japonia, specializat în politică internațională și afaceri de securitate. În prezent, conduce un proiect de cercetare intitulat „Provocările Chinei și regiunea indo-pacifică”, împreună cu alți 13 cercetători din Japonia. Înainte de a se alătura Universității Seikei în 2005, el a lucrat pentru Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei. Printre publicațiile sale se numără „Indo-Pacific Strategies: Navigating Geopolitics at the Dawn of a New Age”, (co-editat cu Brendon J. Cannon, Routledge, 2021).

Recomandări

Dorin Tudora, directorul CONPET, plătit cu 14.000 de euro lunar. Și-a prelungit mandatul printr-un șiretlic legal: „Nici n-am reușit să procesez informația”

„Japonia știe foarte bine cum să se comporte cu vecinul său dominator”

–Libertatea: Nici Ministerul român de Externe, nici administrațiile prezidențiale anterioare nu au elaborat o strategie distinctă în ceea ce privește China. China este total absentă din strategia noastră de securitate națională. Ce lecție poate învăța România de la Japonia în ceea ce privește abordarea strategică în privința Chinei?

–Kei Hakata: Japonia știe foarte bine cum să se comporte cu vecinul său dominator. Spre deosebire de Coreea, a reușit să mențină o distanță adecvată față de continent și, prin urmare, față de ordinea chineză. Încă din secolul al VII-lea, împăratul japonez Suiko i-a adresat o scrisoare împăratului Yang din dinastia Sui, în care descria Japonia ca un stat independent. Japonia nu s-a lăsat intimidată de vecinul său gigant, iar această atitudine nu s-a schimbat de la începuturile sale. 

Dacă vă uitați la harta modernă, veți înțelege că Japonia este înconjurată de trei vecini dificili. Fără îndoială, existența Chinei, Rusiei și Coreei de Nord face ca mediul de securitate al Japoniei să fie extrem de dificil. Dar China este probabil singura dintre cele trei care este capabilă să provoace Statele Unite, principalul garant al securității Japoniei. Japonia este una dintre puținele țări din Asia care manifestă o puternică conștientizare a provocărilor aduse de China. În 2022, Japonia a adoptat o Strategie de Securitate Națională care recunoaște China ca „cea mai mare provocare strategică fără precedent” pentru asigurarea păcii și securității Japoniei. O astfel de conștientizare și o distanță adecvată sunt necesare, inclusiv pentru România, mai mult ca oricând.

Recomandări

Rețeaua „Salvador”. Grupul de firme fantomă care a obținut contracte pe bandă rulantă cu o unitate militară din Constanța în plin război la graniță

SUA, polițistul rău în relația cu China

–Există diferențe între abordarea japoneză față de China și cea americană? Care ar fi acestea? 

-Da, abordările celor două țări sunt foarte diferite, deși acestea împărtășesc în mare măsură aceleași valori și interese strategice. Abordarea SUA, fie sub Joe Biden, fie sub Donald Trump, a fost întotdeauna conflictuală, ceea ce este benefic, deoarece avem nevoie de un „polițist rău” pentru a contracara China. Dimpotrivă, Japonia a adoptat o abordare mai moderată, în ciuda determinării sale de a confrunta China. Prin urmare, abordarea Japoniei este mai apropiată de cea a unui „polițist bun”. Cred că este necesară o combinație a celor două abordări pentru a face față eficient Chinei.

Abordarea adoptată de președintele Trump este caracterizată cel mai bine prin termenul „pace prin forță” – o idee exprimată în timpul primului mandat. Deși acesta este modul de operare actual, toate administrațiile americane, inclusiv cea a lui Biden, au afișat această logică în diferite grade.

La Washington există un consens bipartizan cu privire la modul în care SUA ar trebui să se confrunte cu China. Atât republicanii, cât și democrații au renunțat la politica de angajament preferată de Barack Obama. Dacă există o diferență, președintele Trump este pacifist, iar administrația sa urmează această linie de gândire; el dorește să evite implicarea militară inutilă ori de câte ori este posibil. Cu toate acestea, pentru a face față Chinei, el consideră că este necesar să demonstreze puterea SUA și, într-adevăr, să încerce să descurajeze China cu capabilități militare.

Recomandări

Suma fabuloasă scoasă din fondul de rezervă în 2024 pentru a plăti salariile crescute ale magistraților

Putem spune că abordarea Japoniei a fost ceva de genul „pace prin puterea SUA”. Datorită constituției sale, Japonia s-a abținut de la adoptarea unei politici militare îndrăznețe. Cu toate acestea, în opinia mea, a acordat prea multă importanță poziției și imaginii sale de „țară pacifistă”. În timp ce Japonia și SUA sunt aliați care formează o alianță militară, Japonia s-a abținut de la orice acțiune care ar contribui la apărarea colectivă, și anume apărarea SUA. Era o situație destul de asimetrică.

Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat treptat. În 2015, guvernul japonez, condus de primul ministru Shinzo Abe, a adoptat Legislația privind pacea și securitatea, care permite exercitarea limitată a dreptului la apărare colectivă. Mai târziu, în 2022, administrația Fumio Kishida a decis să dezvolte capabilități de contraatac și să reformeze alte capabilități de apărare. Așadar, Japonia se adaptează la realitate și încearcă să fie o țară normală în limitele constrângerilor sale.

–În timpul celui de-al doilea mandat al administrației Trump, apărarea europeană nu va fi o prioritate pentru SUA. Prioritatea cea mai importantă pentru administrația Trump este regiunea Asia-Pacific. Ați observat o prezență americană mai puternică în acest an în această regiune? 

-Nu cred că prezența SUA a crescut semnificativ în comparație cu anii precedenți. Cu toate acestea, statu quo-ul a fost menținut. De asemenea, a fost împiedicată invazia chineză a Taiwanului, ceea ce dovedește puterea de descurajare a SUA față de China. Desigur, administrația Trump dorește să vadă o reducere a implicării SUA în Europa pentru a se concentra pe frontul chinez. Într-un anumit sens, acest lucru este benefic pentru Japonia, dar dacă Ucraina rămâne fără apărare, China va deveni mai îndrăzneață, cu consecințe nedorite pentru Japonia. Prin urmare, țările europene trebuie să umple acest vid.

În ziua inaugurării sale, la începutul acestui an, administrația Trump a găzduit o reuniune a miniștrilor de externe ai Quad, alianța dintre Australia, India, Japonia și SUA. A fost un mesaj foarte pozitiv transmis de SUA către lume. De asemenea, el a confirmat continuarea politicii anterioare a administrației Biden.

Trump a rămas fidel abordării sale inițiale în politica externă. Trebuie să recunoaștem meritul administrației Trump, care a inițiat o schimbare de politică față de China, îndepărtându-se de abordarea de angajament specifică administrației Obama. În 2017, SUA au decis, de asemenea, să se alăture Quad, reactivând acest cadru. A fost bine să vedem că angajamentul SUA față de Indo-Pacific a rămas intact sub Trump 2.0.

Cu toate acestea, războiul dintre Israel și Iran ar putea distrage atenția SUA de la Indo-Pacific. Trebuie să monitorizăm îndeaproape dacă va avea loc sau nu o schimbare de orientare către Orientul Mijlociu. Consecințele sale sunt grave, deoarece acest lucru ar putea duce în cele din urmă la o scădere a puterii de descurajare a SUA în Asia de Est.

Japonia și politica „unei singure Chine”

–Cum se raportează Japonia la Taiwan? Taiwanul este un subiect sensibil pentru oficialii români. Țara noastră respectă „politica unei singure Chine”, iar diplomații români sunt foarte reticenți în a încuraja orice relații comerciale cu Taiwanul. Se tem să nu supere China. 

-La fel ca multe alte țări, Japonia își manifestă înțelegerea față de politica „unei singure Chine”. Cu toate acestea, Japonia a adoptat o poziție flexibilă față de Taiwan. A menținut relații de lucru cu Taiwanul chiar și după ce Japonia a rupt relațiile diplomatice cu Republica China la începutul anilor 1970. 

În ciuda absenței relațiilor diplomatice oficiale, Japonia menține relații pragmatice cu liderii taiwanezi prin canale informale, cum ar fi diplomația parlamentară. Tokyo a încurajat, de asemenea, puținele țări care au relații diplomatice cu Taiwanul, precum Guatemala și Paraguay.

Decidenții politici și oamenii de afaceri japonezi nu se tem să se confrunte cu China. Acest gigant este vecinul nostru de secole și știm cum să-i facem față. Cel puțin Japonia nu se simte intimidată. Dar nu este cazul țărilor mici sau mijlocii. Japonia poate fi destul de îndrăzneață în relațiile sale cu Taiwan. Mai multe țări europene, printre care Republica Cehă și Lituania, și-au consolidat relațiile cu Taiwan. Dar acestea sunt mai degrabă cazuri excepționale, având în vedere dimensiunea lor.

SUA sunt chiar mai avansate decât Japonia în cooperarea cu Taiwan. Cooperarea militară neoficială cu Taiwan caracterizează cel mai bine poziția SUA. Personal militar activ a fost trimis pe insulă, contribuind la o legătură fină cu Washingtonul.

Deși realitatea este diferită, ar trebui să considerăm Taiwanul, cu valorile și interesele sale comune, drept un partener ideal pentru strategiile indo-pacifice. După cum demonstrează cazurile Statelor Unite și Japoniei, existența politicii „o singură China” nu împiedică stabilirea de relații fructuoase cu Taiwanul. Ceea ce este necesar este curajul de a rezista presiunilor din partea Chinei.

–Ați spus în cadrul conferinței că strategiile pentru regiunea indo-pacific se bazează pe principiile dreptului internațional, precum și pe valori și interese comune. Problema este că, în timpul administrațiilor Trump, republicanii nu împărtășesc această abordare a ordinii liberale. Ei sunt mai tranzacționali. Cum se raportează Japonia la noua abordare americană în materie de afaceri externe?

-Politica externă a administrației Trump prezintă atât provocări, cât și schimbări pozitive. Trump respectă valorile tradiționale și conservatoare. Spre deosebire de democrații de stânga, administrația Trump se opune „wokismului”, aducând bunul simț în politica internă și externă. Politica sa în materie de imigrație este un exemplu în acest sens. Trump este unul dintre puținii lideri politici care a abordat cu seriozitate o problemă neglijată de mult timp.

Pe de altă parte, abordarea sa tranzacțională față de Japonia este profund îngrijorătoare. Japonia este un partener important al SUA în domeniul securității. Ca atare, dacă comerțul și apărarea sunt cântărite unul împotriva altuia, ca într-o balanță, pacea Japoniei va fi profund zguduită.

Trebuie să înțelegem că apărarea și comerțul dintre Japonia și SUA nu urmează aceeași dinamică. Cele două țări au o relație puternică în domeniul apărării, SUA asigurând apărarea Japoniei. Cu toate acestea, Japonia și SUA se află frecvent într-o rivalitate comercială. Mai precis, SUA tind să considere Japonia ca un rival. Atât în primul, cât și în al doilea mandat, administrația Trump a considerat că relația sa cu Japonia este inechitabilă.

În timpul primului mandat al lui Trump, Japonia a reușit să țină problema sub control, deoarece premierul de atunci, Shinzo Abe, a gestionat foarte bine relațiile cu președintele american. Dar domnul Abe nu mai este printre noi. Actualul premier, Shigeru Ishiba, nu are aceeași capacitate de a colabora eficient cu președintele Trump. Cu toate acestea, guvernul japonez a gestionat cu tact negocierile comerciale cu SUA, fără compromisuri ușoare, dar evitând să antagonizeze SUA.

„Cheltuirea a 3% sau 5% din PIB pentru apărare va fi o sarcină dificilă”

-Din câte îmi amintesc, în timpul primului mandat al administrației Trump, au existat multe tensiuni între SUA și Japonia, deoarece Trump era dezamăgit de contribuția Japoniei la cheltuielile pentru apărare. Al doilea mandat pare să fie mai pașnic.

-Este o observație interesantă. Din perspectiva japoneză, primul său mandat a fost, în general, calm. Probabil că acest lucru s-a datorat faptului că prim-ministrul Abe controla situația. El era în relații bune cu domnul Trump. Abe știa cum să se facă apreciat. Este cunoscut faptul că i-a vorbit lui Trump despre eforturile sale în domeniul apărării. În 2015, Abe a adoptat o lege care permitea Japoniei să-și exercite dreptul la autoapărare colectivă, punând capăt relației asimetrice de securitate dintre Japonia și SUA. Abe i-a declarat lui Trump că a adoptat legea, chiar dacă popularitatea sa scăzuse cu 10 %; Trump i-a răspuns: „Ești un samurai”.

În primul rând, unii americani consideră Japonia un „free rider”, un actor care doar culege roadele. Această opinie este profund înrădăcinată, după cum a reiterat chiar Trump. Prin urmare, Japonia trebuie să înțeleagă frustrarea părții americane. Japonia a evitat eforturile de apărare din cauza constituției sale, a inerției și a pacifismului postbelic. Este timpul pentru schimbare.

Într-adevăr, Japonia nu se poate schimba imediat sau nu poate accepta cu ușurință tot ceea ce îi cere SUA. Cheltuirea a 3% sau 5% din PIB pentru apărare va fi o sarcină dificilă. În mod similar, Administrația Trump a cerut partenerilor săi din NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. Lăsând la o parte problema procentului, această cerere în sine nu este atât de nerezonabilă, deoarece președintele SUA consideră că partenerii săi europeni nu fac suficient pentru propria apărare. Și are dreptate. Dar cum ar trebui să răspundă Japonia dacă i se cere același lucru? Desigur, Japonia trebuie să considere această problemă ca fiind una proprie. Cu toate acestea, ar putea folosi presiunea exercitată de Trump pentru a convinge opinia publică de necesitatea consolidării apărării. Indiferent dacă vă place sau nu Trump, apărarea este problema epocii noastre.

–În cadrul prezentării dvs, ați menționat o idee sugerată de un think tank japonez. Era vorba despre un nou format la Marea Neagră, compus din România, Bulgaria, Turcia și Japonia. Ați putea explica de ce Ucraina nu este inclusă în acest plan? Puteți detalia puțin în ce domenii poate fi prezentă Japonia în Marea Neagră?

-Un prieten de-al meu care lucrează pentru un think tank mi-a transmis o idee interesantă. El a sugerat ca Japonia să participe la eforturile de deminare conduse de România, Bulgaria și Turcia. Deoarece această cooperare ar implica patru țări, m-am referit la ea ca la „Cvadruplul Mării Negre”.

Pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră, această idee nu exclude în niciun fel Ucraina, însă o Ucraina devastată de război ar putea avea alte priorități politice. Este rezonabil ca cele trei țări din sud-vestul Mării Negre să implice Japonia, care dispune de resurse. Dacă țările din regiune reușesc să convingă Japonia să se alăture inițiativei, acest lucru va materializa eforturile colective. Un cadru plurilateral cu Japonia va contribui, de asemenea, la stabilizarea regiunii. România și Bulgaria ar putea dori să folosească Japonia ca pârghie în negocierile cu Turcia.

Dacă Ucraina este dispusă, ar fi un partener binevenit. Ucraina este deja un partener important al Japoniei, Tokyo încheind un parteneriat global special cu Kiev în martie 2023. Cu toate acestea, dacă Japonia ar prioritiza partenerii de cooperare pentru deminare, România, Bulgaria și Turcia ar fi parteneri ideali.

Japonia poate fi, de asemenea, un partener valoros pentru dezvoltarea infrastructurii. Japonia are o experiență vastă în cooperarea internațională, inclusiv în proiectarea și construirea infrastructurii. Dacă ne uităm la hartă, România se află într-o poziție geopolitică importantă. De exemplu, regiunea Dobrogea este de așteptat să devină un important nod de conectivitate eurasiatică. Având în vedere situația dificilă cu care se confruntă Ucraina, România ar trebui să servească drept coridor alternativ. De aici provine valoarea imensă a Constanței. Însă, în general, România nu este luată în considerare din perspectivă strategică. Consider că România ar trebui să informeze mai bine Japonia cu privire la importanța sa strategică și la potențialul comercial al relațiilor comerciale cu România.

–În ceea ce privește relațiile româno-japoneze, în ce domenii considerați că ar trebui să cooperăm mai bine?

-Așa cum am spus, unul dintre domeniile cheie este infrastructura. Înțeleg că România are încă nevoie de multă infrastructură. Desigur, există limite la ceea ce poate face Japonia, dar are o bogată experiență și rămâne dispusă să colaboreze cu țări prietene, precum România. Un alt domeniu promițător este cooperarea în domeniul apărării și participarea la exerciții comune. Japonia desfășoară numeroase exerciții cu alte țări partenere la sol, maritim, aerian și cibernetic. România ar putea participa, de asemenea, la aceste exerciții.

–Pare un vis măreț.

-Într-adevăr, este. Dar pentru România, este logic să se angajeze în relații cu țările din Indo-Pacific, precum Japonia, pentru a contracara Rusia cu resurse limitate. Incursiunea României în Indo-Pacific va spori în mod rezonabil eforturile comune. De exemplu, Polonia promovează schimburile și cooperarea cu Japonia, iar acest precedent ar putea fi instructiv.

–Recomandarea dumneavoastră pentru România este să fie mai prezentă și mai implicată pe scena internațională.

-Cred că este important să lărgim „harta mentală” a diplomației. În cuvintele profesorului Tomohiko Taniguchi, care a fost redactorul discursurilor prim-ministrului Abe, era vorba despre „geopsihologie”. Fiecare țară tinde să se lase prinsă în geografia imediată, dar prin extinderea geografiei sale, poate ieși din cutia îngustă și își poate lărgi orizontul diplomatic. Japonia a făcut acest lucru. Și sunt sigur că experiența geostrategică a Japoniei va fi o sursă de inspirație pentru factorii de decizie din România.

Foto: Profimedia

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.