Cuprins:
Ce spune Cristian Tudor Popescu despre promisiunea lui Nicușor Dan
În timpul campaniei electorale, Nicușor Dan a dat asigurări românilor că TVA nu va crește în mandatul său. În cadrul unei emisiuni TV, actualul președinte a semnat inclusiv o declarație pe o foaie și a semnat.
„Dl Nicușor Dan a declarat în campania electorală, ba chiar a scris și semnat, că în timpul mandatului său de președinte TVA nu va crește. Nu a fost o greșeală, a fost o mișcare politicianist-populistă calculată. Scopul: să câștige voturi.
Dl Dan știa foarte bine că nu e rațional și responsabil să se angajeze în acest fel. Putea să spună că dorința sa e să nu se mărească TVA, dar că, ajungând președinte, va avea negocieri complicate cu 4 partide și că, în ultimă instanță, decizia va aparține premierului desemnat, care va trebui să pună în practică măsurile fiscale. Dar asta nu aducea voturi”, a scris Cristian Tudor Popescu în mediul online.
Cristian Tudor Popescu este de părere că Nicușor Dan ar trebui să își ceară scuze
Coaliția discută membrii următorului guvern, dar și măsurile pe care Executivul le va lua pentru a acoperi deficitul bugetar al României. Creșterea TVA ar fi o măsură inevitabilă, iar Cristian Tudor Popescu este de părere că Nicușor Dan ar trebui să își ceară scuze față de români pentru că le-a promis că nu va crește TVA.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_a962fac448a96bc524b76b0b7af41e5b.jpg)
„Acum, dl președinte Dan s-a pus singur în fața unei alternative oricum pierzătoare pentru România: ori renunță să se mai opună creșterii TVA și atunci președintele apare ca mincinos în ochii publicului, ori ține cu dinții de TVA și îl sacrifică pe Ilie Bolojan ca premier. (…) Eu, unul, m-aș bucura dacă dl președinte ar prezenta scuze pentru că nu poate să-și țină promisiunea din campanie și l-ar numi, în sfârșit, prim-ministru pe dl Ilie Bolojan.
Asta mi-ar întări convingerea că, înainte de orice, dl Nicușor Dan e un om rațional”, a mai declarat jurnalistul în postarea de pe Facebook.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, tensiuni privind creșterea TVA
Tensiuni în jurul creșterii TVA au apărut între președintele Nicușor Dan și potențialul premier Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni privind formarea noului guvern, potrivit surselor Libertatea. Această neînțelegere marchează prima divergență majoră între cei doi lideri politici.
Discuțiile de miercuri seara dintre liderii PSD, PNL, USR și UDMR au fost, de asemenea, marcate de tensiuni semnificative pe tema măsurilor fiscal-bugetare. Principalul punct de divergență a fost propunerea de creștere a TVA, respinsă de Nicușor Dan, dar susținută de Ilie Bolojan.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_b38ae7fe11d6d5351f7e9cacf5695694.jpg)
La consultările de joi de la Palatul Cotroceni, Bolojan a prezentat un plan care includea majorarea TVA, în timp ce Dan s-a opus ferm. Sursele Libertatea sugerează că s-ar putea ajunge la un compromis: menținerea TVA-ului actual pentru alimente și medicamente, dar creșterea pentru restul produselor.
Situația este complicată de necesitatea prezentării măsurilor fiscale la Bruxelles vineri. USR și UDMR au propus o creștere limitată doar la cota redusă de TVA. Nicușor Dan rămâne ferm în opoziția sa față de creșterea TVA, măsură pe care a promis în campania electorală că nu o va implementa.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_a78dfcc85eeb54687cc9e494d96c5fb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_4449de2e6cb99fc68df1f33dec5e0ada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_eb47189ef8d7a2ec471c13a1a49b77aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_cbfe060e75bb4206f8adbd55a694414c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_8416b8b9fbaa1adc86ac4f959cfea685.webp)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/276_d8cf2547dc278fe2b617284260279686.png)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_c6bd522ab71085db7ac14410718e31d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/253_bb7745e3ebc0ab57785b33d195c82e2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/43_327759107f1a86f42461b9a5bcb52bc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/281_ba03813f996024622be4681dbefc3d6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/153_f1628aca9b57eb5fa82092d95859234b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/278_ae8004251dd5e6490158050eb2e09a4e.png)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/197_72ad5d4146ab5bd583a123db6d19aeef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_9291c6d6c88f96416c59454f5552294f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_97bad939d48397d7831ea0802f39e844.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_f832b5d095a35c392196f0ecdc5a143b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_0a9b2aed9a76d37ce865b458783b411e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_1b75bdc85206d19b529fef2fa9e4ad56.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_02c7ad073de6f64a99267e9d602cb386.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/254_f5ff570e6ef46fb034c19892c51f11b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_47864fa395b72862bcb746fb3c1eb6ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
parpalache 20.06.2025, 10:00
Nimeni n-a remarcat ca„programul”lui Bolojan”cam seamana cu...propunerile lui Kelemen Hunor!
tomitan 19.06.2025, 19:42
Coane Crucișatorule ai dreptate dar cu o singura conditie : premierul desemnat sa prezinte guvernul si programul de guvernare.Daca o sa scrie negru pe alb ca o sa creasca TVA-ul iar ND o sa semneze decretul de instalare & inclusiv si programul de guvernare cu TVA crescut , atunci ai perfecta dreptate, ND este un mincinos la fel ca toti politicienii.A scris pe coala de hartie si a semnat doar ptr " marketing " cum ar spune Simion. Dar până nu vezi scris negru pe alb si aprobat , restul sunt speculatii,adica barfe si șușanele cum ar spune cațavencii.Bârfa este de domeniul lui Ioșca Buble sau a " morsei competente" de la DîCî Nius. PS. Nu incepe si tu precum matracuca de madame Săftoiu care sarea ca arsa ca o sa puna impozit pe dividende de 16%.Păi in Austria sau Germania impozitul este de 25%, nu mai spunem de Irlanda 51%.In vest de foarte mult timp nu se mai dau dividende sau sunt fff.mici, totul se reinvesteste.Asa ca nu te arunca precum gaina la muci precum madama.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.