La sfârșitul anului 2023, copleșit de problemele de sănătate și cele financiare, Irinel Columbeanu a luat decizia de a se muta la azilul lui Ion Cassian, bunul său prieten, în Ghermănești, lângă București. La mai bine de un an de la această decizie, starea lui de sănătate e mai bună.

„Irinel se află acum într-o stare fizică și psihică bună, are un tonus ridicat, dar și poftă de mâncare, s-a mai și îngrășat câteva kilograme, iarna asta. E foarte bine, după cele 3 AVC-uri, după tratament”, a spus directorul Ion Cassian, pentru Click! despre fostul milionar, care a dezvăluit că la început acesta s-a împăcat greu cu noul lui statut.

„Nu plătise chiria la bloc, unde stătea, trebuia să plece. Dar unde se ducea? Era într-un moment critic al vieții, l-am ajutat, l-am găzduit la noi, la Ghermănești. Inițial, nu ne-am înțeles, avea atitudine de milionar, era obișnuit cu viața de lux, cu greu s-a împăcat cu ideea că nu mai are bani. Am stat de vorbă cu el, apoi ne-am înțeles tot mai bine. Acum suntem prieteni, îl invităm, la noi, la masă, în familie”, a mai susținut directorul azilului.

Ce pensie are lunar Irinel Columbeanu

Luni la rând, prietenii i-au plătit lui Irinel Columbeanu azilul unde locuiește, însă, de ceva vreme, fostul milionar se bazează doar pe pensia pe care o primește de la stat, care nu e prea mare. „Are pensie de vreo 2.000 de lei, dar mai ia în mână numai 1.680 de lei, puțin peste 300 de euro.

Război Israel-Iran, ziua 11: Israelul bombardează ținte guvernamentale în Teheran, „cu o forță fără precedent” / Rusia ar putea acorda ajutor militar Iranului
Recomandări
Război Israel-Iran, ziua 11: Israelul bombardează ținte guvernamentale în Teheran, „cu o forță fără precedent” / Rusia ar putea acorda ajutor militar Iranului

La noi, cazarea și masa costă peste 4.500 de lei. Cu ce să achite aici, ce bani îi mai rămân în buzunar? Și nici prietenii nu mai dau năvală, ca la început. De la Revelion, încoace, numai un prieten l-a mai scos la masă, în oraș”, a adăugat Ion Cassian.

irinel-columbeanu-irina-bani-america-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Nici fostele iubite, dar nici Irina Columbeanu, fiica lui din America, nu îl mai ajută cu bani. Se pare că tânăra ține legătura constant cu tatăl ei, însă nu îi mai trimite bani pentru azil. „Dintre fostele lui iubite, pe care, cândva, Irinel Columbeanu le-a răsfățat, niciuna nu îl ajută cu bani.

Nici fiica lui, Irinuca, nu i-a mai trimis, aș fi știut, căci vin direct la mine în cont. Slăbiciunea lui este Irinuca, vorbesc adesea la telefon. Este realizarea vieții lui, e cea care îi duce numele mai departe. Dar, deși nu-l mai ajută nimeni, i-am spus că îl vom găzdui mereu, atâta timp cât va dori să stea, aici, unde are toate condițiile pentru un nivel bun de trai”, a mai adăugat directorul azilului.

Baremul de corectare la limba română pentru Evaluarea Naţională 2025
Recomandări
Baremul de corectare la limba română pentru Evaluarea Naţională 2025

Irina Columbeanu are 18 ani

În urmă cu 18 ani, venirea pe lume a Irinei Columbeanu a fost transmisă de televiziunea B1 TV, care la vremea aceea difuza reality-show-ul „By Monica Columbeanu”, cu Irinel Columbeanu și Monica în prim-plan. Fiica lor s-a născut pe 17 ianuarie 2007, la ora 19.53, la Spitalul Elias din Capitală.

În ianuarie, tânăra a devenit majoră. Irina Columbeanu a împlinit 18 ani, iar această vârstă a surprins-o în Statele Unite ale Americii, acolo unde s-a mutat de câțiva ani alături de Monica Gabor, mama ei, și partenerul acesteia Mr. Pink.

Ziua majoratului a fost marcată discret de Irina Columbeanu, care a publicat pe Instagram câteva imagini din timpul petrecerii, lăsându-și urmăritorii de pe rețelele sociale să admire ținuta sa impecabilă. Fiica Monicăi Gabor a ales o rochie neagră foarte decoltată, accesorizată cu o geantă Hermès de culoare maro, în valoare de zeci de mii de euro.

Irina, în vizită la Irinel Columbeanu

În vara anului trecut, Irina Columbeanu a venit în România pentru a-și vizita tatăl, pe Irinel Columbeanu, care de peste un an locuiește într-un azil. „Eu întotdeauna aștept să mă caute ea pe mine că nu vreau să deranjez lucrurile din casa aceea de la Malibu, unde locuiește ea împreună cu mama ei și cu tatăl ei vitreg. 

167.000 bugetari vizați de restructurare și reducerea cu 20% a paturilor de spitalizare – printre măsurile din programul de guvernare
Recomandări
167.000 bugetari vizați de restructurare și reducerea cu 20% a paturilor de spitalizare – printre măsurile din programul de guvernare

A venit chiar la azil, am ieșit cu ea la masă, am fost împreună și la notar ca să îi dau acordul de a călători și în alte țări unde vrea să se ducă să studieze. (…) Datorită faptului că în curând va face 18 ani, am fost curios dacă urmează să fiu bunic, dar nu mi-a spus nimic din acest punct de vedere. E cam devreme, da…”, a dezvăluit Irinel Columbeanu recent, în emisiunea „Viață fără filtru”. 

Vezi Subiecte română Evaluarea Națională 2025 – ce a picat elevilor de clasa a 8-a!

Urmărește cel mai nou VIDEO
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.