Un alt participant la această conversație telefonică a fost președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a apreciat că țara sa a ratat o șansă de pace și a cerut noi presiuni asupra Rusiei.

Donald Tusk consideră „inacceptabile” condițiile Kremlinului

Potrivit premierului polonez, discuțiile ruso-ucrainene de la Istanbul, primele după mai bine de trei ani, vor fi urmate de „zile foarte grele”.

Donald Tusk a reamintit că Rusia a cerut excluderea reprezentanților americani de la negocieri și a calificat pretențiile ei pentru un armistițiu ca fiind inacceptabile, „nu doar pentru Ucraina, ci pentru noi toți”.

Premierul polonez a subliniat că liderii de stat europeni vor continua să depună eforturi pentru restabilirea păcii în Ucraina, iar principala sarcină va fi menținerea unității dintre Europa și Statele Unite în această chestiune, transmite Ukrainska Pravda.

UE pregătește cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

„Nu ascundem faptul că poziția Rusiei cu greu poate fi numită constructivă. Probabil ne vom confrunta cu zile foarte grele”, a avertizat el.

La rândul său, președintele Macron a declarat că este „inacceptabil ca, pentru a doua oară, președintele Putin să nu răspundă cererilor formulate de americani și sprijinite de Ucraina și Europa” privind încetarea focului.

Alexandre Iancu, adolescentul care a semănat haos în statul New York și riscă pedeapsa pe viață în SUA. Autoritățile române refuză să-l extrădeze
Recomandări
Alexandre Iancu, adolescentul care a semănat haos în statul New York și riscă pedeapsa pe viață în SUA. Autoritățile române refuză să-l extrădeze

Uniunea Europeană este așteptată să aprobe marțea viitoare cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Ultima oră! Detalii cumplite despre mama care a căzut cu copilul de la etaj, în București
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Detalii cumplite despre mama care a căzut cu copilul de la etaj, în București
O fostă jurnalistă TV și fetița ei de 7 ani au căzut de la etajul 5 în Capitală
Adevarul.ro
O fostă jurnalistă TV și fetița ei de 7 ani au căzut de la etajul 5 în Capitală
Ramona Păun, apariție de excepție la Festivalul de Film de la Cannes. Prezentatoarea PRO TV a purtat o rochie rafinată pe covorul roșu. Foto
Elle.ro
Ramona Păun, apariție de excepție la Festivalul de Film de la Cannes. Prezentatoarea PRO TV a purtat o rochie rafinată pe covorul roșu. Foto
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Câți bani trimit românii din diaspora în țară. Expert: Ţara se confruntă cu fenomenul ameninţărilor suprapuse
Observatornews.ro
Câți bani trimit românii din diaspora în țară. Expert: Ţara se confruntă cu fenomenul ameninţărilor suprapuse
Horoscop 21 mai 2025. Leii ar fi bine să lase mai mult spațiu de desfășurare celor din jur, chiar dacă li se pare că e un sacrificiu
HOROSCOP
Horoscop 21 mai 2025. Leii ar fi bine să lase mai mult spațiu de desfășurare celor din jur, chiar dacă li se pare că e un sacrificiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI