„Reuniunea s-a terminat”, a anunţat acest oficial, potrivit căruia ministrul turc de externe Hakan Fidan a asistat la negocieri.

Kievul afirmă că Moscova a cerut teritorii în plus

Potrivit unui oficial ucrainean, delegația rusă a cerut ca Ucraina să cedeze noi teritorii. Delegația ucraineană a respins această cerere, calificând-o drept „inacceptabilă” şi menită să deraieze negocierile.

„Reprezentanţii ruşi prezintă cereri inacceptabile, care depăşesc ceea ce s-a discutat înaintea reuniunii”, inclusiv „retragerea forţelor ucrainene din părţi vaste ale teritoriului ucrainean, pe care acestea le controlează, pentru ca să poată fi instaurat un armistiţiu”, a declarat pentru AFP această sursă diplomatică, citată sub protecţia anonimatului.

Ucrainenii îi acuză pe ruși că au venit pentru „spectacol”, nu pentru negocieri

O sursă ucraineană citată de BBC a declarat că delegația rusă a venit la Istanbul doar „să tragă de timp și să facă spectacol”.

„Avem informații conform cărora rușii intenționează să meargă direct la hotel după negocieri și conferința de presă, iar de acolo la aeroport. Acest lucru indică că s-ar putea să nu fie serioși”, a adăugat această sursă.

George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător”
Recomandări
George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător”

Delegația rusă a cerut ca delegația americană condusă de secretarul de stat Marco Rubio să nu fie prezentă la negocieri. Mai mult, rușii au cerut ca și reprezentanții țării gazdă să iasă din țară, dar au fost refuzați.

De cealaltă parte, delegația ucraineană a solicitat ca discuția să aibă loc prin interpreți.

Delegația rusă „nu avea mandat” pentru armistițiu

CNN relatează că reuniunea de la Istanbul s-a încheiat fără să se înregistreze vreun progres.

O sursă ucraineană citată de postul american de televiziune spune că delegația rusă „nu avea mandatul de a lua decizii importante”.

Ulterior, negociatorii șefi ai celor două delegații au anunțat că au convenit asupra unui schimb de câte 1.000 de prizonieri de război. Dacă Moscova s-a declarat „mulțumită” și a pretins că ia în calcul o posibilă întâlnire între Putin și Zelenski, Kievul a criticat tactica de tergiversare adoptată de ruși.

„Nu sunt pregătiți să decidă nimic semnificativ pentru a pune capăt războiului”, a spus sursa citată de CNN.

Chemat la Istanbul, Putin a trimis „negociatori” de rangul doi

Anterior, șeful delegației ucrainene trimise la Istanbul, ministrul apărării Rustem Umerov, a declarat că mandatul său este pentru o încetare a focului și o reuniune între președintele Volodimir Zelenski și liderul rus Vladimir Putin.

Ce spunea un tânăr Nicușor Dan, recent întors din Franța după 6 ani: „Dacă o să mă ratez, o să am satisfacția că am căzut de foarte sus”
Recomandări
Ce spunea un tânăr Nicușor Dan, recent întors din Franța după 6 ani: „Dacă o să mă ratez, o să am satisfacția că am căzut de foarte sus”

Volodimir Zelenski l-a chemat pe Vladimir Putin la Istanbul, dar liderul de la Kremlin nu a venit, deși el însuși a propus duminica trecută negocieri directe între Kiev și Moscova. Putin a fost suspectat imediat că a propus aceste așa-zise negocieri doar pentru a trage de timp după ce fusese avertizat cu sancțiuni masive dacă nu acceptă un armistițiu până luni, 12 mai.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria...”
Viva.ro
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria...”
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură”
Adevarul.ro
Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură”
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Elle.ro
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
CALCUL: Cu cât scad salariile românilor dacă impozitul pe venit va ajunge la 14%
Observatornews.ro
CALCUL: Cu cât scad salariile românilor dacă impozitul pe venit va ajunge la 14%
Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii
HOROSCOP
Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI