Asta după ce, miercuri, managerul echipei Farul Constanța a fost desemnat de Comisia Tehnică prima opţiune pentru postul rămas vacant după plecarea lui Edward Iordănescu.
„A fost o şedinţă a Comisiei Tehnice, procedura este aceeaşi dintotdeauna cu opţiunile celor care fac parte din Comisia Tehnică. Iar opţiunea numărul 1 este Gică Hagi. Sunt şi alţi antrenori, foşti selecţioneri, antrenori tineri, dar şi experimentaţi, dar nu pot să dau numele acum pentru că n-am contabilizat. V-am spus prima opţiune şi probabil că discuţiile aşa vor începe, cu prima opţiune”, a spus Mihai Stoichiță.
„Procedura se ştie pentru că la fel a fost şi înainte să vină Edi Iordănescu. Dacă vom întâmpina un refuz, nu poţi să ştii niciodată, atunci (n.r. – se va începe negocierile cu următorul antrenor de pe listă)… Dar eu sper ca Gică Hagi să accepte, pentru că prea mult a amânat. Eu cred că el poate fi şi o garanţie a reuşitei”, a continuat Mihai Stoichiță.
Momentul lui Hagi a fost mereu, pentru că el mereu a fost ofertat, nu ne ascundem. De 6-7 ani de când am venit eu la federaţie au fost aceste discuţii cu Gică
Șeful Comisiei Tehnice a FRF a menţionat că relaţia dintre preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi Gheorghe Hagi este una foarte bună.
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/192_a41b407ec59031aa08150903beefc52b.jpg)
„Gică Hagi e tânăr, are mulţi ani de acum încolo să antreneze. El gândeşte ceea ce vrea să facă, opţiunea este a lui, efectiv a lui. Opţiunea noastră, a Comisiei Tehnice, este el, prima opţiune. Din ce ştiu, este o plăcere pentru preşedintele FRF atunci când se întâlneşte cu Hagi. Şi chestia cred că e reciprocă. Ei s-au mai întâlnit… şi au discutat şi acum doi ani şi jumătate, când Gică a fost, tot aşa, prima opţiune. Relaţiile sunt foarte bune, colaborarea e foarte bună. Eu sper, dar să vedem ce spune Gică despre această opţiune. Sigur, va fi greu după Edi Iordănescu, pentru că el a plecat din postura de învingător”, a precizat Stoichiţă.
Întrebat dacă Gheorghe Hagi s-ar afla în conflict de interese ţinând cont că el este şi proprietarul clubului Farul Constanţa, directorul tehnic al FRF a răspuns: „Din ce ştiu eu, nu există un conflict de interese. Este doar o chestiune morală”.
Mihai Stoichiţă a mai dezvăluit în cele din urmă numele unor antrenori care se află pe lista posibililor selecţioneri, însă nu a dezvăluit ordinea acestora.
FOTO: Hepta
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_cd644ec730f5296414b02a20b031a622.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_7423b2ef4269f178d900595e8f09c85d.webp)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_4fe4cba32de061dc5191bece1f995653.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_829ee925c8c7870d17ff9dbc936aade6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_5dab2c4e29daa244ed20009b69853b9e.webp)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/280_a01bde9cf515704cc35e473f17d5da22.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_fbe5a4a313315469e94bd1432c489787.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/253_79402434ee08ed9e6f791f91a0fecef8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/43_218ff3b62c5f1a56670e93477c10f7a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/233_e2aee1ef33f834b3abd78c4b5ee94cf5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/278_ac3471e6929cc93539ca0d9ee2561459.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/197_465a99130118088f64d00a1050d36e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_a2d8d99c88356ac74d0f35ff85334483.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_842386ba183ab48344bb4831c6bbf216.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/275_c2a32779e2401d28e47ac2637005e2c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/16_0e1c285fa47b359c106239d899b5639d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/254_fc032146ae149d1eddbf68dbc02288b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/206_1a8c8b1ccd1d3838f894fecb1974b937.jpg)
:quality(75)/http://www-libertatea-ro-s.njmu.s5.bt8.net/wp-content/uploads/feed/images/255_d4d9e3435a4f22137b5eaaecd0914a0b.png)
hurricane 24.07.2024, 16:23
a fost el jucator bun, dar ca antrenor o sa fie .................
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.