„În consecinţă am asistat la ieşiri masive. Problema majoră nu au fost intervenţiile. Vă spun acum în clar, Banca Naţională a intervenit şi în ziua imediat după alegeri, cu sume mari, chiar foarte mari”, a spus Isărescu, citat de News.ro.

Record negativ

Leul s-a depreciat masiv după primul tur al alegerilor, până la un record negativ, când pe primul loc s-a clasat George Simion, liderul AUR.

Acesta a spus că BNR a vândut euro și a cumpărat lei, ceea ce mai departe a creat probleme de lichiditate pe piață.

„Şi acum, ca o concluzie, nu numai că am intervenit, s-au creat probleme legate de lichiditatea din piaţă şi orice politică raţională nu poate să facă două lucruri conflictuale în acelaşi timp. Adică, pe de o parte, să apere leul, cursul şi, pe de altă parte, să introducă lichiditate în piaţă. Şi în aceste condiţii cursul de sub cinci lei era imposibil de apărat, nu numai datorită pierderii, cum spuneţi dumneavoastră, pierderi de rezervă, nu este cuvântul cel mai potrivit că nu pierdem rezervă, schimbăm o parte din rezervă cu lei”, a afirmat șeful BNR.

Plățile bugetare

Oficialul a precizat că banca centrală a asigurat banii pentru plățile bugetare și pensiile.

„S-a creat o celulă de criză, a venit Ministerul de Finanţe aici, am discutat şi s-au găsit soluţii. Deci s-a limitat deprecierea cursului, ar putea să fie în situaţii din astea, se aşază pe ieşirea de capital şi capitalul speculativ şi aşa mai departe, s-a asigurat şi lichiditatea în piaţă pentru a se face plăţile bugetare. Între plăţile bugetare, aşa când m-am uitat şi eu pe cifre, am participat la acea şedinţă, erau şi sume mari de plăţi de pensii”, a punctat el.

George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător”
Recomandări
George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător”

„Oricum cursul nu putea să mai fie păstrat, cred că ar fi dat mult mai rău ca el să se fi rupt chiar în prag de turul doi şi mai ales între timp să fie dificultăţi şi în ceea priveşte onorarea unor plăţi publice”, a mai afirmat Mugur Isărescu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria...”
Viva.ro
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria...”
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură”
Adevarul.ro
Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură”
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Elle.ro
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Radu Delicote: PSD încearcă schema din "tandemul istoric" Traian Băsescu - Emil Boc
Observatornews.ro
Radu Delicote: PSD încearcă schema din "tandemul istoric" Traian Băsescu - Emil Boc
Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii
HOROSCOP
Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI