Ce este triftongul – exemple de triftong

Despre fonetica limbii române

Fonetica poate părea o ramură prea complicată și nu prea interesantă pentru mulți vorbitori de limba română, totuși, ea este de mare interes nu doar pentru lingviști. Fonetica este aplicată în multe domenii ale vieții, cum ar fi logopedia, învățământul pentru surzi, anchetele criminale, instruirea actorilor, analiza operelor literare din punct de vedere auditiv, sinteza vorbirii, retorica, stilistica, predarea limbilor străine și chiar producerea protezelor auditive.

Fonetica limbii române este o componentă esențială în înțelegerea și articularea corectă a cuvintelor. Este o ramură a lingvisticii care studiază sunetele vorbirii ca fiind cele mai mici segmente ale sale. Sunetele putând fi studiate din numeroase puncte de vedere, cum ar fi producerea lor, transmiterea, audiția, evoluția lor etc., în cadrul foneticii s-au format tot atâtea ramuri specializate pe aceste aspecte.

Sunetele sunt cele mai mici unități ale limbii. Ele reprezintă fenomene fizice, sunt reprezentate diferit de vorbitori, în momente diferite și sunt foarte numeroase și variate. În scris, acestea sunt redate prin litere și așezate într-o anumită ordine formând alfabetul.

În fonetică sunt expuse, de asemenea, diferitele teorii ale silabei, caracteristicile accentului şi intonaţiei în limba dată, precum şi relaţiile dintre forma sonoră şi cea scrisă a limbii.

Recomandări

George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător”

Diftongii, triftongii și hiatul sunt fenomene fonetice esențiale ce reflectă complexitatea sistemului vocalic al limbii.

Ce sunt vocalele și semivocalele

În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului. Vocalele diferă, în funcție de limba căreia îi aparțin. Vocalele pot forma singure silabă.

În limba română există următoarele vocale: a, e, i, o, u, ă, â și î.

Semivocalele sunt sunetele care au atât caracteristici specifice vocalelor, cât și unele asociate consoanelor. În limba română, ele mențin reprezentările grafice ale vocalelor, însă pronunțarea lor este mai puțin accentuată. Ca să putem recunoaște semivocalele este bine să știm că dacă într-o silabă avem două vocale, una dintre acestea, cea mai scurtă, devine semivocală.

În limba română se iau în calcul patru semivocale și anume – i, u, e și o. Exemple de cuvinte în care acestea sunt semivocale pot fi: iarbă, rouă, seară, doagă.

Ce este triftongul

Triftongul este un concept al foneticii care privește grupurile de vocale și semivocale. Pe scurt, triftongul este o secvență de trei vocale care sunt pronunțate împreună în aceeași silabă.

Recomandări

Ce spunea un tânăr Nicușor Dan, recent întors din Franța după 6 ani: „Dacă o să mă ratez, o să am satisfacția că am căzut de foarte sus”

În fonetica limbii române predomină concepția tradițională că triftongii se constituie dintr-o vocală și două semivocale.

După unii autori, triftongul este o secvență de trei vocale pronunțate în aceeași silabă dintre care una este silabică, formând nucleul silabei, celelalte fiind asilabice.

Unii autori adaugă la aceasta că vocalele asilabice devin în această situație semivocale sau semiconsoane.

Într-o concepție mai nouă se consideră că triftongul este o singură vocală, complexă, care se modifică, astfel încât se aud succesiv trei calități vocalice de la începutul la sfârșitul emiterii sale, arată Wikipedia.org.

Exemple de triftong

În funcție de poziția semivocalelor față de vocale, triftongii se împart în:

• ascendenți ‒ ambele semivocale se află înaintea vocalei
• centrați ‒ când vocala este încadrată de semivocale

Exemple de triftongi ascendenţi:

• [e̯o̯a]: pleoapă, leoarcă;
• [i̯o̯a]: creioane, aripioară, duioasă, lăcrămioară.

Exemple de triftongi centraţi:

• [eai̯]: spuneai, cădeai, priveai, puteai;
• [eau]: beau, vreau, doreau, dormeau;
• [iai]: tăiai, îndoiai;
• [i̯au̯]: iau, vuiau, voiau, îndoiau;
• [i̯ei̯]: iei, miei, piei;
• [i̯ou̯]: maiou;
• [o̯ai̯]: leoaică, zmeoaică, lupoaică;
• [u̯ai̯]: înșeuai;
• [u̯au̯]: înșeuau;
• [u̯ăi̯]: rouăi.

Recomandări

Prioritățile președintelui Dan în plan extern: „Va trebui să convingă SUA ca eventualele retrageri de trupe să nu afecteze România” | Interviu

Ce este diftongul

Diftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală, pronunţate în aceeaşi silabă. Exemple de cuvinte care conțin diftongi: piatră, iarbă, miere, piele, mâine, neică, cuib, august, târziu.

Află mai multe despre ce este diftongul și cum se formează.

Ce este hiatul

Hiatul apare între două vocale alăturate, pronunţate în silabe diferite. Exemple de cuvinte care conțin hiat: aeroport, real, neisprăvit, neînceput, neon, arheolog, antiaerian.

Află mai multe despre ce este hiatul.

Despre limba română

Limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice.

Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române. Numeroasele popoare migratoare (germanice, turcice, slavice, sau fino-ugriene) care au parcurs aria lingvistică românească, au contribuit la rândul lor, intervenind fiecare punctual, în evoluția limbii române, prin diversificarea fondului de cuvinte neprincipal, lăsând însă structura gramaticală „latină“ sau pre-latină aproape neatinsă.

Importanta influență slavă în daco-română este pusă în legătură cu bilingvismul, cu istoria țaratelor româno-bulgare și cu rolul slavonei, limbă liturgică și limbă oficială a voievodatelor române. În schimb, faptul că celelalte limbi romanice de est, din sudul Dunării, nu au suferit influența lexicală slavă cu aceeași intensitate ca daco-româna, este pus în legătură cu evoluția separată a populațiilor proto-române din nordul și din sudul lanțului munților Balcani după instalarea slavilor la Dunărea de Jos începând cu secolul VI.

Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România, cât și în Republica Moldova.

Sursă foto – Shutterstock.com

Urmărește-ne pe Google News